Lege pentru ratele la bănci. Persoanele fizice şi juridice îşi vor putea amâna plata până la 9 luni – proiect

Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la 9 luni, potrivit proiectului de moratoriu lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - lun, 20 iun. 2022, 15:32
Lege pentru ratele la bănci. Persoanele fizice şi juridice îşi vor putea amâna plata până la 9 luni - proiect

„Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoane juridice după cum urmează: moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni; obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

 

În document se menţionează că pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare, privind angajamentul de a nu distribui/plăti dividende şi de a nu acorda sau rambursa credite către acţionari pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată, cu excepţia întreprinderilor publice aşa cum sunt definite în Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi privind faptul că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social.

De asemenea, creditorii trebuie să se asigure că respectivii debitori nu au înregistrat incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăţi în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 (şase) luni anterioare datei solicitării precum şi că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2021.

Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată şi pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluţie/un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanşare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin).

În proiect se precizează că debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, nu trebuie să se afle în insolvenţă/incapacitate de plată la data solicitării amânării la plată şi nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor. Această condiţie, în plus faţă de cea care prevede lipsa restanţelor la plată, se justifică prin faptul că în starea de insolvenţă debitorul a beneficiat deja de un plan de restructurare a datoriilor calibrat pe măsura posibilităţilor de rambursare specifice acestei situaţii nefavorabile.

Proiectul stabileşte capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepţie prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă, cu modificările şi completările ulterioare aduse programului. În acest caz, dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanţă distinctă, căreia i se aplică o dobândă de 0% şi pentru care statul, prin Ministerul Finanţelor, acordă creditorilor o garanţie pentru riscul de neplată. Această prevedere se justifică prin necesitatea direcţionării garanţiei statului doar către persoanele cele mai vulnerabile din punct de vedere al evoluţiei venitului disponibil.

Referitor la comisioanele amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare, se prevede ca acestea să se plătească conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.

Prelungirea, prin efectul legii, a perioadei de valabilitate a garanţiilor aferente creditelor, corespunzător perioadei cu care se prelungeşte creditul ca urmare a amânării la plată. În cazul creditelor garantate, inclusiv al celor garantate în cadrul programelor guvernamentale, toate garanţiile aferente contractului de credit se menţin. Efectele modificării contractelor de credit potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se extind, prin efectul legii, asupra oricăror codebitori, garanţi, inclusiv fidejusori, care au garantat obligaţia debitorului, precum şi oricăror altor părţi ale contractului de credit astfel modificat, şi devin opozabile acestora fără încheierea de acte adiţionale şi fără acceptul expres al acestora. Fiecare creditor informează o singură dată, cel târziu în data de 30 august 2022, garantul cu privire la creditele garantate de acesta, care fac obiectul amânării la plată conform prezentei ordonanţe de urgenţă.

Proiectul prevedere limitarea aplicării moratoriului în sensul acordării posibilităţii de a beneficia de amânare la plată o singură dată pentru obligaţiile aferente unui credit contractat de un debitor. Această limitare nu afectează posibilitatea solicitării de amânare la plată de către un debitor pentru toate împrumuturile în sold.

Stabilirea datei de referinţă faţă de care se calculează termenul până la care creditorul transmite modificarea clauzelor contractuale, în funcţie de data la care aceasta a fost aprobată în baza documentaţiei complete transmise de debitor.

De asemenea, se menţionează excluderea din categoria tranzacţiilor vizate de moratoriu a facilităţilor revolving. În cazul facilităţilor de tip revolving nu există grafic de rambursare a principalului. Deşi există obligaţia de plată a dobânzii, cuantumul acesteia este nesemnificativ, dat fiind că dobânda se calculează la un sold actualizat zilnic, care ţine cont atât de eventualele plăţi cât, şi de eventuale încasări care nu pot fi previzionate. Astfel, nu se justifică aplicarea moratoriului din perspectiva beneficiului adus debitorului.

În contextul creditelor „Noua Casă”, ale căror dobânzi au făcut/fac obiectul unei duble amânări la plată, atât conform prezentei ordonanţe de urgenţă, cât şi conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, au fost introduse prevederi prin care să se precizeze, distinct, tratamentul privind plata amânată şi garanţiile aferente, pentru a se evita o posibilă dublă garantare de către stat a acestor creanţe, cu impact în subevaluarea indicatorilor prudenţiali (cum ar fi: provizioanele şi cerinţele de fonduri proprii).

Prin prezentul act normativ se reglementează sursa de plată a garanţiilor acordate de FNGCIMM IFN SA, recuperarea creanţelor bugetare ş
i calculul obligaţiilor fiscale accesorii de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit MF, condiţiile reglementate asigură o aplicare generală a moratoriilor, cu rigori de eligibilitate care să ţină cont atât de un comportament prudent, cât şi, deopotrivă, de necesitatea luării de măsuri în sensul protejării interesului public general, respectiv care să susţină persoanele fizice, precum şi companiile afectate de criza actuală.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...