Industria tutunului gâfâie în aşteptarea noii Directive. Produc pe stoc pentru a acoperi cererea viitoare

În două zile statele UE trebuie să aplice prevederile noii Directive a tutunului, dar România nu are încă o lege care să o transpună. În consecinţă, producătorii au crescut producţia pentru a creea stocuri atât pentru piaţa internă cât şi pentru export, înt-un climat generat de incertitudine. Costurile de producţie sunt în creştere.
Alina Stanciu - mar, 17 mai 2016, 20:58
Industria tutunului gâfâie în aşteptarea noii Directive. Produc pe stoc pentru a acoperi cererea viitoare

Mai sunt două zile până la data limită de conformare a producţiei de ţigări din UE la prevederile stipulate în noua Directiva a tutunului (2014/40/UE) şi de transpunere în legislaţia naţională a acesteia, iar producătorii români  nu ştiu momentan căror prevederi legale vor trebui să se supună. Proiectul de lege care ar trebui să aducă clarificări pe această piaţă  se află încă in prima camera sesizată, la Senat, iar termenul de aprobare în Camera Deputaţilor, cameră decizională, este unul incert. De aceea, producătorii din România s-au folosit de singurul as din mânecă pe care îl mai au: au crescut producţiile pentru a creea stocuri. Aceasta în condiţiile în care, dupa 20 mai, nu se mai pot comercializa ţigarete produse cu respectarea Directivei anteriore (2001/37/CE) decât dacă au fost fabricate înaintea acestei date.

De asemenea, vor continua producţia conform vechii Directive.

” În ceea ce ne priveşte, producţia a crescut substanţial în primele luni ale acestui an comparativ cu perioada corespunzatoare a anului trecut, atât pentru piata internă, cât şi pentru export, din cauza stocurilor pe care suntem nevoiţi să le facem, date fiind incertitudinile legate de transpunerea Directivei Tutunului în legislaţiile naţionale şi necesitatea de a onora cererea de produse pe perioada verii, care este o perioada de vârf”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Gilda Lazăr, Head of Corporate Affairs & Communications JTI România, producătorul brandurilor Winston şi Camel. 

Tendinţa se observă clar şi în datele statistice. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primele luni ale acestui an cifra de afaceri generată de fabricile de tutun a crescut faţă de perioada similară a anului anterior cu până la 38%. 

Care sunt consecinţele

Producătorii de tutun din România au avertizat în numeroase rânduri faptul că vidul legislativ va creea blocaje în producţíe. „În România, proiectul legii de transpunere (a Directivei privind produsele din tutun n.red) se află încă în prima cameră sesizată, la Senat, unde are termen de aprobare tacita 13 iunie. Ceea ce face imposibilă aprobarea proiectului de către Camera Deputatilor, care e decizionala, in aceasta sesiune parlamentară. Pentru respectarea datei de 20 mai ar fi trebuit ca transpunerea să fi fost definitivată încă de anul trecut, dat fiind că este nevoie de circa şase luni pentru modificarea producţiei”, mai spune reprezentanta JTI.

Potrivit acesteia, directiva nu se aplică automat, trebuie transpusă prin lege pentru a deveni obligatorie. „Această anomalie se observă deja si la nivelul încasărilor bugetare pe primele luni ale anului 2016. Noi am solicitat public, în nenumarate rânduri, urgentarea transpunerii, pentru a avea timpul necesar adaptării producţiei fără sincope şi disturbări ale pieţei. Din pacate, Guvernul nu şi-a asumat această responsabilitate, iar consecinţele se văd, situaţia actuală afectând direct atât managementul stocurilor, cu costurile de rigoare, cât şi încasările bugetare”, a declarat Lazăr.

Până acum două săptămâni, din 28 de state membre UE, doar nouă transpuseseră directiva, alte patru fiind aşteptate să o adopte până la termenul 20 mai. 

Ce se întâmplă cu producţia de ţigarete

Până la transpunerea Directivei în legislaţia românească, producătorii spun că vor continua să producă respectând vechea Directivă, dar atrag atenţia că vine un nou termen-limită peste ei- până în mai anul viitor trebuie să înlocuiască integral pachetele actuale cu pachete de tip nou. „Vom continua, deci, sa producem şi să comercializăm produse conforme actualei legislații in vigoare, dar incertitudinea continuă, mai ales că Directiva indică o a doua dată limită, pentru „curățarea pieţei” (înlocuirea integrală a pachetelor de pe piață cu pachete de tip nou): 20 mai 2017. În cazurile anterioare, de schimbare a pachetelor ca urmare a modificării avertismentelor de sănătate sau introducerii pictogramelor (în 2004 şi 2008), pentru această operațiune a fost nevoie de șase până la 12 luni de la intrarea în vigoare a legii”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Gilda Lazăr.

Cum vor arăta noile ţigarete

Noua Directivă a tutunului stabilește normele care reglementează fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun. Printre acestea se numără țigările, tutunul destinat rulării în țigarete, tutunul de pipă, țigările de foi, trabucurile, produsele din tutun care nu se aprind, țigările electronice și produsele pe bază de plante pentru fumat.

Directiva  interzice țigările și tutunul destinat rulării în țigarete care conțin arome caracteristice şi:

-obligă întreprinderile din industria tutunului să trimită statelor membre rapoarte detaliate cu privire la ingredientele folosite în produsele din tutun, în special în țigări și tutunul destinat rulării în țigarete

– stabilește obligativitatea prezenței avertismentelor de sănătate pe pachetele de tutun și produse din tutun. Avertismentele de sănătate (imagine și text) trebuie să acopere 65 % din fața și spatele pachetelor de țigări și de tutun destinat rulării în țigarete

– stabilește dimensiuni minime pentru avertismente și elimină pachetele mici pentru anumite produse din tutun

– interzice toate mesajele promoționale și înșelătoare cu privire la produsele din tutun

– le permite statelor membre să interzică vânzarea pe internet a tutunului și produselor din tutun

– stabilește cerințe de calitate și de siguranță pentru țigările electronice de consum

– obligă producătorii să notifice produsele noi din tutun înainte de a le introduce pe piața UE.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil de modul în care statul cheltuie banii pe care îi încasează din aceste impozite
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil ...
"Dezordinea intervenită în lumea politică în decembrie a creat un sentiment de neliniște și neîncredere în piață. În comparație cu decembrie anul trecut, vânzările au scăzut, și......
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ...
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre ...
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...