Dragnea: Legea offshore va fi adoptată în trei săptămâni. Nu vom ceda, indiferent de ce presiuni se vor face

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că a avut o discuţie tensionată cu reprezentanţii OMV şi Exxon, care i-au transmis că, după ce vor vedea forma finală a legii offshore, vor lua decizia de a continua sau nu investiţiile în Marea Neagră, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 05:03
Dragnea: Legea offshore va fi adoptată în trei săptămâni. Nu vom ceda, indiferent de ce presiuni se vor face

Dragnea a spus că legea va fi adoptată în trei săptămâni, adăugând că indiferent de ce presiuni se vor face asupra sa şi a partidului, parlamentarii nu vor ceda.

„La mine a venit CEO de la OMV marţi şi a doua zi preşedintele din Exxon din America şi sigur subiectul a fost legea off shore. A fost o discuţie tensionată. Şi-au exprimat dorinţa de a continua investiţiile în Marea Neagră, dar ţinând cont de dorinţele lor, de stabilitatea fiscală, de libertatea de a-şi vinde gazele în condiţii de profitabilitate şi eu le-am spus ceea ce am spus şi public. Poziţia mea de astă-vară nu s-a schimbat în sensul că România trebuie să câştige financiar suficient şi un procent însemnat din ceea ce se câştigă din această afacere, pentru că este vorba de o resursă naturală a României şi, de asemenea, o parte mare din această producţie de gaze să se vândă pe piaţa din România ca economia noastră să poată să beneficieze în următorii 20 -30 de ani. Al doilea obiectiv este să avem independenţă energetică”, a afirmat Dragnea, la Antena 3.

El a adăugat că trebuie găsită „o balanţă corectă între interesele legitime româneşti şi interesele celor ce investesc”.

„Nu au fost presiuni, au fost doar discuţii, le-am explicat în detaliu”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă aceştia sunt de acord cu legea offshore, Liviu Dragnea a spus: „Nu au spus asta, nu m-a interesat, noi nu negociam. Au spus ceea ce era firesc să spună, că după ce vor vedea forma finală a legii, vor lua decizia de a continua investiţiile sau nu”.

Potrivit lui Dragnea, legea offshore va fi completată prin OUG după cum a mai declarat referitor deducerea investiţiilor şi să fie prevăzut procentul de 50% care se tranzacţionează pe piaţa din România.

„Indiferent de ce presiuni se vor face asupra mea, indiferent de ce presiuni se vor face asupra partidului, eu sunt convins că parlamentarii noştri nu vor ceda. Legea este la senat, eu vreau ca în trei săptămâni această lege să fie adoptată”, a mai spus Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Formele de economisire dedicate copiilor s-au diversificat foarte mult în ultimii ani, pe măsură ce interesul românilor și capacitatea lor financiară au crescut, din acest punct de vedere...
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă ...
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că preşedintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated ...
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timişoara) şi DN 69 se apropie de 70%, a declarat, ...
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme, care afectează mai ales oamenii
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale ...
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ...