Lege pentru impozitarea bacşişului iniţiată de Teodorovici: propunerea legislativă a fost adoptată de Senat

Economica.net
16 10. 2019
bacsis_86594857_55831600

„Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de către client în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN ‘5.610 Restaurante’ şi ‘5.630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor’. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În restaurante şi baruri, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. Operatorul economic va înmâna clientului nota de plată înainte de emiterea bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului, care poate varia între 10 şi 15% din valoarea serviciilor de care a beneficiat. Operatorul economic va înregistra în contabilitate distinct aceste sume şi va include în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub forma de articol cu denumirea ‘bacşiş’, stipulează actul normativ.

„După abrogarea prevederilor care reglementau modul de definire, înregistrare şi fiscalizare a bacşişului, OUG 8/2015, organizaţiile profesionale şi patronale din domeniul HORECA au solicitat public în repetate rânduri să se analizeze posibilitatea introducerii unei noi reglementări a bacşişului în acest domeniu. În prezent, în România bacşişul reprezintă o practică întâlnită frecvent în special în domeniul restaurantelor şi barurilor, valoarea totală a sumelor de această natură plătite şi respectiv încasate fiind considerabilă”, se arată în expunerea în de motive a proiectului.

Senatorul UDMR Tanczos Barna şi-a exprimat, miercuri, în plen, rezerva în privinţa posibilităţii de aplicare a actului normativ.

Liderul grupului PNL, Florin Cîţu, a afirmat că, prin evidenţierea distinctă a bacşişului pe bonul fiscal şi în actele contabile, „PSD introduce o nouă taxă”.

Propunerea legislativă adoptată de Senat cu 43 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” şi 6 „abţineri va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.