Legea plafonării dobânzilor: CCR amână pentru 8 iulie pronunţarea pentru sesizarea PNL

Legea plafonării dobânzilor - Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 8 iulie, pronunţarea pe sesizarea asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curţii Constituţionale de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
Economica.net - mie, 10 iun. 2020, 10:41
Legea plafonării dobânzilor: CCR amână pentru 8 iulie pronunţarea pentru sesizarea PNL
Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak au votat 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament prevede că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.

„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.

 
„Majoritatea statelor din UE (Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania) practică plafonarea dobânzilor, utilizând diferite metode calcul. De exemplu, în Germania, plafonarea dobânzii s-a făcut prin hotărâre judecătorească (DAE maxim= 2X DAE mediu). În plus, dobânda medie la credite ipotecare pentru persoane fizice în UE este 1.41%, în vreme ce în România este 6.99%. Aşadar românii plătesc costuri cu creditarea triple faţă de cetăţenii germani. În acelaşi timp şi profiturile băncilor sunt triple faţă de media europeană”, a declarat senatorul Cătălin Zamfir, iniţiatorul legii, după adoptarea acesteia de către parlament.
 
Noua lege a plafonării dobânzilor a fost rectificată de inițiatori și introdusă pentru a doua oară în circuitul legislativ anul acesta. Una din modificările adusede noua lege este cea legată de nivelul DAE în cazul creditelor imobiliare. Potrivit legii, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 2 puncte procentuale dobânda de referință practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă (care astazi e 1,75%).

Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăși cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referință practicată de BNR. În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăși dublul sumei împrumutate. Ceea ce este important de subliniat este faptul că, această legea, dacă va fi promulgată, va fi aplicată şi contractelor în derulare, nu doar contractelor de credit viitoare. Revenim cu forma completa a legii.

În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional.
Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...