Lege privind participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, promulgată
Potrivit expunerii de motive, legea urmăreşte asigurarea cadrului juridic necesar participării României la schimbul de date cu statele membre Schengen, cu scopul de a contribui la întărirea cooperării între autorităţile române competente cu cele din statele membre, astfel cum este reglementat de prevederile europene în domeniu.
Actul normativ stabileşte măsurile necesare punerii în aplicare la nivel naţional a prevederilor a trei regulamente europene în domeniu – Regulamentul privind utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, Regulamentul privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi Regulamentul privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea SIS în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală.
Prin această lege sunt definiţi termeni şi expresii în concordanţă cu cele trei regulamente şi sunt stabilite, între altele, autorităţile naţionale competente cu drept de acces, furnizare sau consultare de date în Sistemul de Informaţii Naţional de Semnalări, prin raportare la atribuţiile funcţionale proprii, şi anume: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Direcţia Generală permise de conducere şi înmatriculări din subordinea MAI, precum şi serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare permise; Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Naţional de Vize; Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti; Ministerul Public; Autoritatea Vamală Română; Ministerul Transporturilor, prin autoritatea Aeronautică şi Autoritatea Navală Română.