Lege promulgată de Iohannis. Amânarea punerii în aplicare a Deciziei UE privind marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen
Este vorba de obligaţia de marcare, începând cu 18 ianuarie 2024, a motorinei şi păcurii şi a produselor energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor cu marcator „ACCUTRACETM PLUS”, scrie Agerpres.
„Luând în considerare consecinţele imposibilităţii conformării de la data de 18 ianuarie 2024 la cerinţele noilor modificări legislative, respectiv întreruperea livrărilor de motorină în regim de scutire de la plata accizelor, cu impact direct asupra operaţiunilor de navigaţie interioară, precum şi afectarea capacităţii operaţionale a diferitelor structuri importante ale statului, cu consecinţe directe asupra securităţii naţionale, în cazul întârzierilor sau întreruperilor în aprovizionare cu aceste produse, întrucât problemele menţionate mai sus vizează interesul public şi strategic al României şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, arăta Executivul.
Potrivit OUG, prin excepţie, până la data de 1 iunie 2024, a fost permisă marcarea produselor energetice prevăzute în lege sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor cu marcatorul solvent yellow 124 – identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină, achiziţionat de la operatorii economici înregistraţi la organul competent. Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic.
Tot prin excepţie, până la data de 1 iunie 2024, a fost permisă marcarea motorinei cu marcatorul solvent yellow 124 – identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină, achiziţionat de la operatorii economici înregistraţi la organul competent. Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de motorină.