Lege promulgată: Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor contravenţionale nu mai trebuie trimis la Poliţie

 Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie.
AGERPRES - joi, 02 dec. 2021, 12:27
Lege promulgată: Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor contravenţionale nu mai trebuie trimis la Poliţie

„Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi”, prevede actul normativ promulgat.

Legea stipulează şi că „prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, deputatul UDMR Benedek Zacharie, iniţiator, a precizat că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.

„Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul şi am ajutat şi primăriile”, a declarat deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Mama tuturor agențiilor statului caută șefi. S-a semnat contractul cu firma de recrutare pentru conducerea AMEPIP
Mama tuturor agențiilor statului caută șefi. S-a semnat contractul cu firma de recrutare pentru conducerea AMEPIP
ARC Consulting, o companie antreprenorială românească specializată în diagnoză organizațională, consultanță în management și servicii de recrutare pentru manageri și membri ai......
Premierul slovac, Robert Fico, susține că va primi în continuare gaze rusești, prin Turkstream
Premierul slovac, Robert Fico, susține că va primi în continuare gaze rusești, prin Turkstream
Premierul slovac, Robert Fico, i-a făcut o vizită pe 22 decembrie 2024 lui Vladimir Putin. Deși liderul european nu a ...
Dilema furnizorilor de componente auto: Cum vor ocoli tarifele lui Trump și cum vor evita utilizarea de produse chinezești
Dilema furnizorilor de componente auto: Cum vor ocoli tarifele lui Trump și cum vor evita utilizarea de produse chinezești
Furnizorii auto mondiali se gândesc cât de mult din producția lor poate fi mutată în Statele Unite sau mai aproape de ...
Creştere cu 3,3% a numărului de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în primele 11 luni din 2024
Creştere cu 3,3% a numărului de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în primele 11 luni din 2024
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,3%, în primele 11 luni din ...