De marţi, intră în vigoare Legea privind acordarea unor zile libere părinților. Suma maximă pe care aceştia o pot lua este de 185 de lei pe zi

Părinţii care vor să beneficieze de noua lege privind acordarea unor zile libere pentru supravegherea copiilor în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, vor putea primi cel mult 185 lei pe zi. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare marţi.
Economica.net - Dum, 15 mart. 2020, 13:31
De marţi, intră în vigoare Legea privind acordarea unor zile libere părinților. Suma maximă pe care aceştia o pot lua este de 185 de lei pe zi

Marţi, 17 martie 2020, intră în vigoare legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Astfel, de la această dată, părinţii care vor să beneficieze de noua lege vor putea primi bani de la angajator.
Indemnizaţia pe care o vor încasa pentru fiecare zi în care stau acasă cu copilul reprezintă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare. Există însă o limită: părintele nu poate încasa mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Având în vedere că luna martie are 22 de zile lucrătoare, iar salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit prin Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei, înseamnă că părintele poate pimi cel mult 185 de lei pe zi.

„De marţi, părinţii sunt protejaţi şi din punct de vedere financiar, fie că lucrează la stat sau în mediul privat. Angajatorii nu pot refuza acest drept al părintelui câtă vreme munca nu poate fi prestată la domiciliu sau felul muncii nu permite aplicarea dispoziţiilor în legătură cu telemunca. Cererea se face de un singur părinte, iar celălalt trebuie să dea o declaraţie pe propie răspundere din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni”, a declarat avocatul Victor Stănilă.

Banii vor fi acordaţi de angajatori din contul capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia. Ulterior, compania îşi va recupera sumele de la Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Cine poate sta acasă cu copilul

• poate beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor un singur părinte
• legea nu se aplică angajaţilor din toate domeniile de activitate. Dacă părintele lucrează într-unul dintre următoarele domenii, poate beneficia de prevederile acestei legi doar cu acordul angajatorului: din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.
• locul de muncă ocupat de părinţi nu permite munca la domiciliu sau telemunca,
• copilul sau copiii trebuie să aibă până la 12 ani şi să fi înscrişi în cadrul unei unități de învățământ,
• în cazul părinţilor cu copii cu dizabilități, vârsta acestora trbuie să fie de până la 18 ani. Şi aceştia trebuie să fie înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

Pentru aplicarea acesteia mai este necesar ca Guvernul să stabilească prin hotărâre numărul de zile acordate în acest scop.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...