Legea antifumat, modificată pe ascuns

Economica.net
12 12. 2015
tigari_456787654345678_80251600

Parlamentarii din această comisie au luat decizia să scoată din proiectul de lege articolul contestat de Consiliul Concurenței. E vorba de acea prevedere care interzicea comercianților să afișeze produsele din tutun în zonele obligatorii de trecere. Cei de la Consiliul Concurenței subliniau că nu se înțelege prea exact ce înseamnă „zone obligatorii de trecere”, iar dacă parlamentarii se referă la casele de marcat, ei atrăgeau atenția că sunt multe magazine foarte mici care nu pot să-și afișeze produsele din tutun în altă parte, scrie DIGI24.

Aceasta a fost o discuție care s-a purtat în urmă cu două săptămâni, în momentul în care de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a fost scos peste noapte acest proiect ce interzice complet fumatul în toate spațiile publice închise. A mai trecut o săptămână până când aleșii s-au hotărât să retrimită documentul la Comisia pentru sănătate pentru un nou raport. Săptămâna aceasta, marți, invitații au venit la comisia pentru sănătate pentru a-și susține punctul de vedere, însă nu i-au găsit și pe parlamentari.

Ieri (n.r. 11 decembrie), după ce comisia de sănătate a avut întrevederile cu ministrul sănătății pentru a discuta pe marginea proiectului de buget, reprezentanții presei au fost invitați afară, iar membrii comisiei au mai rămas pentru a da un nou raport tocmai pe această temă.

Raportul va ajunge, așadar, cel mai probabil luni, în Camera Deputaților, însă probabil nu va fi votat săptămâna viitoare, pentru că atunci va fi plen reunit pentru dezbaterea și votarea proiectului de buget. E posibil ca textul să ajungă peste două săptămâni la vot în Camera Deputaților, dar rămâne de văzut dacă va și trece sau dacă nu cumva va fi amânat până în februarie, când se întorc parlamentarii din vacanță.