Legea câinilor comunitari, amânată cu încă o săptămână de deputaţi

Deputații ar fi trebuit, miercuri, să-și dea votul final pentru Legea câinilor comunitari, potrivit promisiunii făcute în urmă cu două săptămâni, când Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost amânat, opoziția nefiind de acord cu votul secret.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 13:36

„Au fost peste 150 de iubitori de animale astăzi la balcoanele Camerei Deputaților care au așteptat cu sufletul la gură votul final. A fost amânată însă, probabil pentru săptămâna viitoare, votarea proiectului de lege care s-a aflat, astăzi, la numărul 57 pe ordinea de zi. Presupun, nimeni nu a anunțat nimic, că va intra săptămâna viitoare în discuție”, a declarat, pentru Green Report, Carmen Arsene, președintă Federației Naționale pentru Protecția Animalelor (FNPA).

Conform proiectului actual, câinii fără stăpân vor fi ținuți o luna în adăposturi special amenajate și vor fi verificați medical. În cele 30 de zile, câinii vagabonzi vor putea fi adoptați. Dacă nu sunt de acord cu eutanasierea, consiliile locale îi pot lasă pe maidanezi liberi pe străzi după sterilizare, dacă aceștia nu sunt bolnavi sau agresivi.

ONG-urile susțin sterilizarea câinilor fără stăpân. Citeşte mai mult pe green-report.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte mare, similară cu cea prin care a trecut Grecia după 2009-2010. Conform......
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...