Legea Camerelor Agricole ar putea trece în câteva luni de Camera Deputaţilor. Avem toate avizele – preşedintele CAN

Legea Camerelor Agricole ar putea trece în câteva luni de Camera Deputaţilor, care este for decizional, în condiţiile în care în prezent avem toate avizele favorabile, a declarat, vineri, preşedintele Camerei Agricole Naţionale (CAN), Cornel Stroescu, şeful Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi.
Economica.net - vin, 12 feb. 2016, 17:13
Legea Camerelor Agricole ar putea trece în câteva luni de Camera Deputaţilor. Avem toate avizele - preşedintele CAN

‘De la Senat avem toate avizele favorabile până acum (Comisia Economică şi cea pentru Buget şi Finanţe – n.r) şi sper că în câteva luni va trece şi de Camera Deputaţilor. La Camera Deputaţilor sunt foarte mulţi agricultori care îşi doresc camerele agricole şi cu siguranţă va trece. Nu cred că vom avea piedici pentru că după câte aţi văzut domnul ministru (Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu n.r.) susţine ideea mea şi de un an am spus că prioritatea pentru camerele agricole este aceea de a desface produsul românesc’, a spus Cornel Stroescu.

Potrivit sursei citate, săptămâna trecută legea a obţinut aviz favorabil de la Comisia pentru Buget şi Finanţe din Senat şi mai trebuie obţinut un aviz de la Comisia pentru Agricultură de la Senat. Pe lângă acestea ar mai fi nevoie şi de avizul Guvernului.

De asemenea, reprezentanţii conducerii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România susţin înfiinţarea camerele agricole, .

‘Noi suntem oameni de acţiune, vrem să facem. Dacă vorbim de noi personal, care ne vedeţi aici, chiar nu ne folosesc camerele agricole, dar dintr-un spirit civic, dintr-o dragoste faţă de ţara aceasta în care locuim am zis că facem un voluntariat să iasă ceva bun, funcţional şi din care să vedem un rezultat benefic’, a afirmat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), în cadrul unei conferinţe ce a urmat Adunării Generale a Membrilor LAPAR.

Laurenţiu Baciu a fost reales, vineri, în cadrul Adunării Generale a Membrilor, preşedinte al LAPAR pentru următorii patru ani.

Te-ar mai putea interesa și
Cota mărcilor chinezești din piața auto europeană a depășit, pentru prima dată, 5% într-un semestru
Cota mărcilor chinezești din piața auto europeană a depășit, pentru prima dată, 5% într-un semestru
În ciuda unui aparent debut greoi pe piața din Europa, mărcile auto din China câștigă, încet dar sigur, cotă de piață. La finalul primului semestru din 2025, acestea au depășit 5% din......
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează ...
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...