Legea care elimină CASS şi impozitul de 16% pentru pensiile de sub 2.000 de lei a fost promulgată de Iohannis

Economica.net
12 01. 2017
talon_pensie_45678_43336500

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, anunţă Administraţia prezidenţială.

Iohannis a anunţat miercuri că va promulga această lege, după o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu.

”După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi (miercuri – n.r.), am decis să promulg această lege în următoarele zile”, a afirmat Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 5 ianuarie, în sesiune extraordinară, cu 207 voturi “pentru” şi 29 de voturi “împotrivă”, proiectul de lege prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei.

Proiectul discutat de deputaţi este cel iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel şi susţinut de alţi 50 de parlamentari ALDE, PNL, PSD şi neafiliaţi, prin care este eliminată plata impozitului de 16% pe venit pentru toate pensiile, precum şi a contribuţiei CASS. Proiectul Cristianei Anghel a fost adoptat de Senat în luna septembrie 2016.

Guvenul Cioloş nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.