Legea care permite operarea dronelor în spaţiul aerian naţional, promulgată de preşedinte

Economica.net
03 07. 2014
drone_drona_37327200

Actul normativ prin care se permite operarea avioanelor fără pilot în spaţiul aerian naţional a fost adoptat pe 11 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a permite operarea avioanelor fără pilot (UAV – unmanned aerial vehicle) sau drone, cum mai sunt cunoscute, în spaţiul aerian naţional.

Astfel, legislaţia naţională este adusă la zi, în acord cu dezvoltarea curentă a aplicaţiilor şi zborurilor UAV.