După ce a sărit de pragul de 4,5 lei, cursul leu euro se pregăteşte de noi ascensiuni, principalul motiv fiind legea conversiei creditelor în franci eleveţieni care ar trebui votată mâine în plenul parlamentului şi a repercusiunilor pe care această lege ar putea să le aibă asupra sistemului bancar din România (circa şase bănci ar putea avea indicatorii de solvabilitate sub pargul minim sau la cotă de avarie din cauza acestei legi). Totuşi, un membru al consiliului de administraţie al BNR a spus vineri că banca centrală ar interveni dacă ar apărea tensiuni în piaţă în urma conversiei împrumuturilor în franci. „Forţele care apasă asupra leu/euro rămân orientate în sus înaintea votului de mâine privind legea conversiei”, spune raportul ING. Legea conversiei creditelor este probabil să rămână principalul factor care dictează evoluţia EUR/RON săptămâna aceasta.
Analiştii bancari apreciază că băncile vor trebui să cumpere 1,2 miliarde euro pentru a acoperi poziţia valutară rezultată din aplicarea legii, destul de mult pentru piaţa locală, astfel că leul ar trebui să rămână sub presiuni de depreciere dacă conversia va fi adoptata maine. Acestea fiind zise, „vedem sanse tot mai mari ca banca centrală să intervină şi să ofere lichiditate în piaţa valutară (vom urmări pentru posibile semne ale prezenţei BNR în zona 4,53-4,54)'”, conform raportului.
Pe plan extern nu sunt preconizate mari schimbări din partea BCE la şedinţa de săptămâna aceasta, dar întrebările cheie pentru viitoarele şedinţe sunt dacă va extinde sau nu programul de achiziţii de active după martie 2017 şi dacă va face vreo ajustare a cadrului (spre exemplu, renunţarea la limita de randament oferită de facilitatea de depozit) pentru a permite acest lucru. Alte evenimente majore pe calendarul săptămanii sunt Consiliul UE sau datele privind evoluţia PIB-ului Chinei în T3 2016, dar fără impact direct asupra cursului de schimb. În concluzie, legea conversiei creditelor în franci ar trebui să ofere direcţia evoluţiei parităţii euro/leu pe termen scurt, într-un posibil interval de 4,49 – 4,54 săptămâna aceasta.