Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Legea energiei electrice şi gazelor naturale a fost adoptată, joi, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 186 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 7 abţineri, actul normativ reglementând liberalizarea pieţei energiei, dar şi creşterea etapizată a preţurilor pentru gaze la nivelul statelor UE.
Economica.net - joi, 14 iun. 2012, 12:53
Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Preşedintele Comisiei pentru industrii, deputatul Iulian Iancu, a subliniat în plen, la momentul dezbaterilor, că noua lege a energiei „elimină fenomenul «băieţilor deştepţi»” şi că se renunţă la tarifele preferenţiale pentru consumatorii finali, dar instituie odată cu liberalizarea pieţei şi o serie de măsuri pentru protejarea consumatorilor casnici.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, l-a întrebat pe ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, cum va rezolva această lege problema contractelor cu „băieţii deştepţi”, dar şi cum îi va afecta liberalizarea preţului la gaze pe consumatorii casnici.

„Pot să vă asigur că până la sfârşitul acestui an va exista o piaţă concurenţială în România, pot să vă garantez acest lucru (…) Despre anularea contractelor existente, nu pot să vă promit astăzi, rezultatul îl veţi vedea în perioada următoare”, a răspuns Chiţoiu.

În plus, el a precizat că liberalizarea preţului la gaze va avea impact în primă instanţă asupra consumatorilor non-casnici, începând cu decembrie 2012, iar pentru consumatorii casnici începând cu 2013 până în 2018.

„Vor fi tranşe în aşa în fel încât să fie suportabile”, a susţinut ministrul Economiei.

De asemenea, Chiţoiu a arătat că pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili se va institui o taxă suplimentară pentru companiile de profil cu „profituri excepţionale”.

În plus, ministrul a precizat până la sfârşitul acestui an va fi pusă la punct o nouă lege privind cuantumul redevenţelor.

Ministrul Economiei a subliniat că România are termen pe 15 iunie să prezinte un răspuns cu privire la adoptarea legislaţiei care să ducă la liberalizarea pieţei energiei instituţiilor internaţionale faţă de care sunt angajamente asumate pe acest domeniu.

Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, raportul la Legea energiei, preşedintele Comisiei, Iulian Iancu, declarând că începând de la apariţia acestei Legi „băieţii deştepţi dispar ca urmare a constrângerilor impuse”.

Iancu a spus că producătorii de energie sunt obligaţi să pună în piaţă în mod transparent, nediscriminatoriu şi concurenţial întreaga cantitate de energie electrică sau de gaz natural.

„Cu alte cuvinte niciun contract nu se mai poate desfăşura în spatele uşilor închise. De asemenea, există o prevedere expresă legată de furnizarea ca şi procent care îi rămâne furnizorului. Aici am avut în vedere acel procent care s-a desprins din activitatea de tarif reglementat de autoritate pe zona casnică. Acela a fost luat ca reper şi atât el este lăsat furnizorului, diferenţa oricât ar fi ea până la preţul final este colectată de statul român”, a spus Iancu, adăugând că este vorba de un fond de siguranţă a sistemului energetic.

El a afirmat că furnizorii vor avea maxim 8% profit din venitul pe energie şi restul va fi dus la fondul de siguranţă.

Iancu a arătat că în lege sunt prevederi care „se adresează consumatorilor vulnerabili”, protejaţi ţinând seama de nivelul de salarii, vârstă şi sănătate.

„Există reglementări speciale pentru aceste categorii sociale, care vor fi realizate în comun de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei şi Autoritatea de reglementare”, a mai spus Iancu.

Legea energiei va fi transmisă preşedintelui Traian Băsescu spre promulgare.

Te-ar mai putea interesa și
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, în încercarea de a promova cheltuielile interne, pe fondul......
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: Nu sunt de bine!
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: ...
Prin celebra "ordonanță trenuleț" și unele modificări fiscale mai degrabă marginale, Guvernul Ciolacu 2 încearcă ...