Legea IMM-urilor, modificată din nou. Proiectul va fi discutat în Guvern în luna mai
„Avem în vedere o nouă lege pentru IMM-uri, în care să transpunem legislaţia europeană, dar şi noile direcţii din planul de guvernare. Modificarea este într-un stadiu avansat de prelucrare şi estimăm că va fi dată spre avizare într-o lună jumătate”, a spus Ionescu, la conferinţa organizată de Mediafax în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor.
În acelaşi timp, reprezentantul Ministerului Economiei a menţionat că instituţia va colabora cu Ministerul Justiţiei şi cu Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă pentru modificarea legislaţiei în domeniul insolvenţei.
Ionescu a arătat că Ministerul Economiei are în vedere pentru acest an 5 pritorităţi pentru IMM-uri, printre care îmbunătăţirea accesului la finanţare, încurajarea spiritului inovator şi creşterea compertitivităţii, dar şi îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la pieţele externe.
De asemenea, ministerul va continua programelor de susţinere de la bugetul de stat a IMM-urilor, inclusiv Kogălniceanu, îmbunătăţit în acest an prin creşterea plafonului garanţiilor şi prin subvenţionarea integrală a dobânzii.
Totodată, programul care susţine înfiinţarea de microîntreprinderi de către tinerii intreprinzatori este în desfăşurare, fiind bugetat să sprijine 550 de microîntreprinderi.