Legea lobby-ului, adoptată în Comisia juridică. Urmează votul în plenul Camerei Deputaţilor
Preşedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat la finalul şedinţei Comisiei că au fost adoptate o serie de amendamente care vin să modifice iniţiativa deputatului PSD Constantin Niţă.
„Trebuie să reglementăm foate clar această activitate de lobby, tocmai pentru a delimita într-un mod foarte clar activitatea de lobby, deci de reprezentare profesionistă, de o încercare cumva mascată de a realiza trafic de influenţă (…) Se fac precizări clare şi suplimentare că orice asemenea încercare din partea unui profesionist în lobby este sancţionată şi îi este interzis oricărui profesionist în lobby să promită sau să dea ceva unui funcţionar public pentru a obţine beneficii în dreptul lui sau al clientului său”, a declarat Ciucă.
El a afirmat că toate contractele de lobby vor fi publicate într-un registru ţinut de Consiliul Naţional al Profesioniştilor în Lobby, astfel încât oricine va putea afla dacă cineva anume este lobby-ist şi are contract pentru reprezentarea unui terţ.
Preşedintele Comisiei Juridice a precizat că în acest moment este menţionată activitatea de lobby în registrul ocupaţiilor, însă nu era reglementată.
Ciucă a menţionat că nu pot face lobby persoanele cu cazier, cele fără studii superioare, cu deficienţe mentale, dar şi persoanele care au o activitate la instituţia din care fac parte.
El menţionat că un parlamentar sau un demnitar în activitatea sa nu poate face lobby decât dacă este vorba despre o activitate care nu are legătură cu domeniul său de activitate.
Preşedintele Comisiei Juridice a menţionat că activitatea de lobby ar fi de fapt o activitate de reprezentare a unei persoane sau un grup de persoane fizice sau juridice.
Ciucă a mai precizat că activitatea de lobby nu va îngrădi cadrul legal actual al societăţilor de avocatură.
„Pe lângă toate formele de reprezentare existente, mai dăm posibilitatea, pe lângă aceea ca tu, cetăţean simplu, să te reprezinţi la instituţiile abilitate, atunci când simţi nevoia să poţi apela la un profesionist care se specializează strict pe lobby(…) Pe piaţă ar putea să apară o alternativă, cine vrea apelează, cine nu, nu”, a mai explicat deputatul PC.
Ciucă a susţinut că actul normativ urmează să fie votat marţi în plenul Camerei Deputaţilor.