Legea locuinţei din România trebuie să-i protejeze pe cei mai vulnerabili – Amnesty International
‘Aceste lacune în lege au permis autorităţilor locale să evacueze forţat oamenii din casele lor fără nici un fel de garanţii, inclusiv notificarea prealabilă sau consultarea adecvată. Adesea, autorităţile locale au lăsat oamenii fără case’, a declarat Jezerca Tigani, vicepreşedintele diviziei europene a Amnesty International citat de Agerpres.
‘Persoanele care trăiesc în locuinţe improvizate şi chiriaşii din locuinţele sociale care nu şi-au reînnoit contractul de închiriere nu beneficiază de protecţie legală şi pot fi evacuaţi forţat din case lor în orice moment. Astfel de încălcări ale drepturilor omului îi afectează pe cei mai vulnerabili, de foarte multe ori pe romi’, a mai spus Jezerca Tigani.
Legislaţia actuală din România nu interzice evacuările forţate. Nici nu interzice relocarea locuinţelor în zone care sunt nesigure şi/sau poluate, şi care prezintă un risc pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.
De asemenea legislaţia nu obligă autorităţile să ofere locuinţe de stat în locaţii care să permită accesul efectiv la locuri de muncă, la serviciile de sănătate, şcoli, facilităţi de îngrijire a copilului şi alte servicii.
Mai mult, legea actuală nu interzice în mod expres segregarea rezidenţială şi nu oferă o protecţie adecvată împotriva acestei forme extrem de periculoase de discriminare.
Amnesty International a adunat dovezi în legătură cu numeroase cazuri de comunităţi de romi care au fost evacuate forţat şi mutate la marginea oraşelor, în case supraaglomerate fără acces la servicii esenţiale, şi în locuri izolate care prezintă riscuri grave de mediu şi sănătate.
‘Lipsa protecţiei legale fundamentale şi a măsurilor de protecţie demonstrează că România nu respectă standardele internaţionale cu privire la dreptul la locuinţă şi dă undă verde autorităţilor pentru a pune familiile vulnerabile să trăiască în condiţii şi mai îngrozitoare’, a mai spus oficialul Amnesty.
‘Noul guvern român ar trebui să modifice legea locuinţei în conformitate cu standardele internaţionale pe care le-a acceptat de bună voie şi să asigure că legislaţia garantează condiţii de locuinţă adecvate pentru toţi cetăţenii săi’, a subliniat Jezerca Tigani.