Legea modificată a audiovizualului – promulgată de preşedintele Iohannis

Legea modificată a audiovizualului, care adaugă noi reglementări privind cinematografia şi organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, a fost promulgată, marţi, de preşedintele României, Klaus Iohannis.
AGERPRES - mar, 28 iun. 2022, 14:25
Legea modificată a audiovizualului - promulgată de preşedintele Iohannis

Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor adaugă detalii legate de termeni – cheie din domeniul audiovizual, precum „serviciu de platformă de partajare a materialelor video”, „comunicare audiovizuală cu conţinut comercial mascat”, „decizie editorială”, „autoreglementare”, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte cinematografia, furnizorii prevăzuţi în lege pot opta pentru finanţarea directă a unei producţii cinematografice, cu până la 40% din suma datorată la Fondul Cinematografic, la solicitarea producătorilor de film şi după notificarea prealabilă adresată Centrului Naţional al Cinematografiei.

Pot face obiectul finanţării directe proiecte declarate câştigătoare la concursul de selecţie de proiecte cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru producţia de filme şi pentru dezvoltare de proiecte cinematografice.

De asemenea, noua formă a legii include şi alinierea la directivele europene din domeniu.

„În domeniul serviciilor media audiovizuale sunt încurajate şi considerate necesare coreglementarea şi autoreglementarea, acestea realizându-se prin intermediul unor coduri de conduită adoptate la nivel naţional, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi. Codurile de conduită se elaborează prin cooperare între furnizorii de servicii media audiovizuale, furnizorii de servicii de platformă de partajare a materialelor video sau de organizaţiile care îi reprezintă şi reprezentanţii celorlalte sectoare interesate”, mai arată textul respectiv.

Plenul Senatului a adoptat, în calitate de for decizional, acest proiect, la începutul lunii.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a vorbit atunci, în plen, de beneficiile acestui proiect de act normativ, pentru minori în special, care vor fi protejaţi împotriva conţinutului „nociv”. De asemenea, este combătut conţinutul care instigă la ură, terorism, pornografie infantilă, xenofobie şi rasism sau alte forme de discriminare.

Senatorul PSD Gabriela Creţu a afirmat, la rândul ei, că forma actuală a proiectului de act normativ este una adecvată „relativ scopului” şi în baza prevederilor Directivei europene în domeniu şi a problemelor întâmpinate, odată cu apariţia platformelor online.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii estimează că prețurile din construcții, industria prelucrătoare și servicii se vor majora
Managerii estimează că prețurile din construcții, industria prelucrătoare și servicii se vor majora
Managerii români estimează, pentru perioada mai - iulie 2025, o creștere a prețurilor în industria prelucrătoare, construcții și servicii, o creștere moderată a activității economice în......
Italia – Premierul Meloni cere finalizarea uniunii pieţelor de capital (CMU) în Uniunea Europeană
Italia – Premierul Meloni cere finalizarea uniunii pieţelor de capital (CMU) în Uniunea Europeană
Premierul italian Giorgia Meloni a cerut marţi finalizarea uniunii pieţelor de capital (CMU) în Uniunea Europeană, pentru ...
Kaufland şi Lidl, „fraţi” cu modele de afaceri diferite. Cum au crescut şi de dezvoltă cei doi „grei” din retail
Kaufland şi Lidl, „fraţi” cu modele de afaceri diferite. Cum au crescut şi de dezvoltă cei doi „grei” ...
Retailul modern din România a fost redefinit de doi jucători din același grup german, Schwarz, dar cu abordări radical ...
Cum văd managerii români economia ţării după alegeri. Unde vor fi creşteri în următoarele două luni (sondaj INS)
Cum văd managerii români economia ţării după alegeri. Unde vor fi creşteri în următoarele două luni (sondaj INS)
Managerii români estimează, pentru perioada mai - iulie 2025, o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii ...