Legea offshore – Virgil Popescu: În acest moment nu avem un consens politic în Parlament pentru a modifica legea

Partidele politice parlamentare nu au ajuns până acum la un consens, astfel încât să fie modificată Legea offshore, iar investitorii din Marea Neagră să înceapă extracţia de gaze, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-un interviu pentru Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iul. 2020, 05:57
Legea offshore - Virgil Popescu: În acest moment nu avem un consens politic în Parlament pentru a modifica legea

El a repetat încă o dată ceea ce a spus de mai multe ori, încă din toamnă, de la preluarea mandatului, respectiv faptul că Guvernul nu are de gând să modifice Legea offshore, iar acest lucru va putea fi făcut doar în Parlament.

„Spun asta dintotdeauna. Am participat la facerea Legii offshore în Parlament. Am fost şi sunt deputat. După părerea mea, acea Lege offshore era ok, acceptată de companii. A venit Ordonanţa 114 care a pus în cap practic orice liberalizare, orice tendinţă de investiţii în România. Ne-am angajat că deblocăm investiţiile în Marea Neagră şi pentru asta am spus că este nevoie de două lucruri. O dată, abrogarea Ordonanţei 114. A făcut Guvernul acest lucru imediat ce a venit la guvernare. Şi al doilea lucru: modificarea Legii offshore, dacă se doreşte acest lucru, dar acest lucru nu se poate face de către Guvern, ci doar în Parlament. Pentru că, dacă Guvernul, prin absurd, dă Ordonanţă de Urgenţă şi modifică, ajunge în Parlament şi Parlamentul, observaţi ce probleme sunt cu Legea carantinei şi izolării, vă daţi seama ce bucurie ar fi în Parlament”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de un consens politic în Parlament pentru a trece o astfel de lege, însă, acest moment, acest acord între partide nu există.

„În Parlament trebuie ajuns la un consens cu toate forţele politice în aşa fel încât acea modificare a Legii offshore să fie acceptată şi să întrunească consensul politic sau marea majoritate, 80%-90% din Parlament. Atâta timp cât acest consens nu există, şi nu există, că astfel s-ar fi realizat, nu are rost să discutăm”, a subliniat ministrul.

El a amintit că Guvernul a eliminat, recent, obligaţia producătorilor de a vinde pe bursă 50% din volume, înlocuind-o cu gas release program, care prevede ca 40% din producţie să fie vândută pe bursă, la un preţ de pornire stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.

„Am mai făcut un pas în Guvern. S-a cerut de către toţi investitorii din Marea Neagră să se elimine acea obligaţie de a vinde pe piaţa centralizată jumătate din producţia de gaze. Odată cu liberalizarea de la 1 iulie am înlocuit atât în producţia offshore cât şi onshore acea obligaţie de a vinde pe piaţa centralizată cu obligaţia de a intra într-un gas release program. Practic am eliminat şi această ultimă barieră. Tot ce a putut să facă Guvernul a făcut”, a susţinut Popescu.

În Marea Neagră românească există zăcăminte de gaze estimate de Agenţia Naţională de Resurse Minerale la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România.

La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Gazele din Marea Neagră sunt o oportunitate uriaşă pentru România, dar nu vor rămâne aşa pentru totdeauna, iar, în acest moment, proiectul este blocat politic, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la finele lunii iunie.

„Trebuie să fim conştienţi că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru România, dar că nu va rămâne aşa pentru totdeauna. Şi, în condiţiile în care tranziţia energetică este din ce în ce mai aproape, în contextul valorificării preţului la gazele naturale, trebuie să ne dăm seama că vine un moment când acest lucru este cel mai valoros lucru pentru România şi pentru statul român”, a spus reprezentantul companiei energetice.

Potrivit acesteia, toată lumea caută surse competitive de energie, pentru a combate schimbările climatice.

„Vedem însă probleme în ceea ce priveşte stocurile, există o ofertă în exces de energie în lume, atât în ceea ce priveşte combustibilii fosili, cât şi energia regenerabilă. Şi există concurenţă în piaţă. De aceea, România are nevoie să fie competitivă. Aşadar, acesta este motivul declaraţiei noastre, care a fost foarte bine gândită. Acest lucru nu durează pentru totdeauna, trebuie să acţionăm. Şi consider că proiectul s-a blocat în sistemul politic”, a adăugat Verchere.

Ea a adăugat că mediul de afaceri doreşte să colaboreze cu autorităţile pentru ca Legea offshore să fie modificată, astfel încât proiectele din Marea Neagră să fie deblocate.

„Dacă nu, importurile de gaze ale României ar putea ajunge la 40% în anul 2030”, a avertizat şefa OMV Petrom.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...