Legea pensiilor – dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor

Legea pensiilor se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, după ce, marţi, Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat raportul acestui proiect. Astăzi va avea loc dezbaterea şi votul.
Economica.net - mie, 26 iun. 2019, 05:03
Legea pensiilor - dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, care a iniţiat proiectul, a precizat luni că raportul va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

„Cu siguranţă mâine (miercuri – n.r.) trebuie să ajungă la votul plenului Camerei Deputaţilor. Au fost foarte puţine modificări de făcut pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. Mai precis, cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale – şi acolo s-a făcut precizarea că, deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul – şi, de asemenea, a fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională, ca să fie foarte clar, am operat şi aceste modificări”, a menţionat Olguţa Vasilescu.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat atunci că la Cameră este de obicei o mobilizare mult mai bună şi s-ar bucura ca toată lumea să voteze proiectul.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul de minerale rare și magneții în Statele Unite, o mișcare care ar......
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni de protest în mai multe orașe
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...