Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor, reexaminată conform deciziei CCR

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legii pensiilor, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, fiind înregistrate 197 voturi 'pentru', niciun vot 'împotrivă' şi 70 abţineri.
Economica.net - mie, 26 iun. 2019, 12:28
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor, reexaminată conform deciziei CCR

Fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, iniţiator al proiectului, a precizat că au fost foarte puţine modificări de făcut, pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări.

„Suntem în situaţia să revotăm această lege importantă care repară inechităţile”, a spus Vasilescu, care a adăugat că decizia Curţii a stabilit că pensiile de invaliditate vor rămâne ca în actuala legislaţie şi că trebuie o definiţie mai riguroasă în ceea ce priveşte contribuabilul.

„Din punctul meu de vedere, nu erau neapărat necesare aceste clarificări”, a mai spus Vasilescu.

Deputatul PNL Valeria Schelean a afirmat că „nici după decizia Curţii Constituţională, actuala majoritate nu a vrut să adopte o lege care să garanteze în mod real dreptul la pensie”. „Formula adoptată este absolut neclară. (…) Dispoziţiile CCR nu au fost transpuse în acest proiect de lege”, a susţinut Schelean.

La rândul său, deputatul USR Cristian Seidler a criticat faptul că nu au fost abrogate pensiile speciale. „Bani oricum nu există pentru majorarea pensiilor. (…) Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale!”, a transmis Seidler.

Deputatul UDMR Csep Eva Andrea a spus că este o lege mult aşteptată şi formaţiunea sa o sprijină. „Ţin să atrag atenţia că nu se poate face economie pe spinarea nevoiaşilor, a persoanelor cu dizabilităţi”, a mai spus deputatul UDMR.

Emil Paşcan (PMP) a declarat că până acum cei de la Putere au reuşit să creeze o categorie nouă de privilegiaţi cu pensii speciale, adăugând că majorarea punctului de pensie trebuia să se petreacă începând cu luna ianuarie a acestui an.

În replică, Olguţa Vasilescu a precizat că Guvernul PSD-ALDE a plafonat pensiile speciale. „Suntem singurul guvern care a plafonat pensiile speciale, din 2017. Ne-a costat la vot”, a adăugat Vasilescu, transmiţându-le celor din Opoziţie că „ipocrizia ucide”.

Marţi, comisiile de specialitate au dat raport favorabil pentru acest proiect.

Astfel, conform celor adoptate, s-a modificat definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. În acest sens, stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi care nu cuprinde perioadele asimilate.

De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este „persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege”, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate.

Totodată, a fost reformulat articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii. Conform celor adoptate, „contribuabilii la sistemul public de pensii sunt: a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reţine la sursă şi de a vira contribuţia de asigurări sociale a bugetul asigurărilor sociale de stat; b) persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente sau drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare, datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale; c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventuale diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorului; d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile teritoriale şi unităţile trimiţătoare, care, potrivit legislaţiei specifice, au obligaţia de a suporta din bugetele proprii contribuţia de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate”.

De asemenea, s-a mai stabilit că „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza: a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, constatate conform legii; b) altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca; c) participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii”.

Legea a fost adoptată, iniţial, de Parlament la data de 19 decembrie 2018, iar la data de 21 decembrie 2018 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate a Legii. Astfel, în urma examinării, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi, prin Decizia nr.138 din
13 martie 2019, a constatat că prevederile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) sunt neconstituţionale.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...