Legea pensiilor face o discriminare între persoanele cu condiţii speciale de muncă şi cele cu condiţii normale, spune preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME)

Actuala lege a pensiilor face o discriminare între persoanele cu condiţii speciale deosebite şi cele cu condiţii normale de muncă, a declarat, pentru AGERPRES, preşedinte Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Dumitru Pîrvulescu.
AGERPRES - joi, 17 oct. 2024, 12:56
Legea pensiilor face o discriminare între persoanele cu condiţii speciale de muncă şi cele cu condiţii normale, spune preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME)

Minerii, energeticienii şi siderurgiştii, din cadrul sindicatelor asociate Federaţiei Naţionale Mine Energie, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate Univers şi Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor METAROM, membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, organizează joi, între orele 11.00-13.00, un miting de protest în faţa Guvernului, motivul principal fiind modificările aduse noii legi a pensiilor, scrie Agerpres.

„Actuala lege a pensiilor a fost făcută special pentru a nu deranja grosul pensionarilor, adică pe aceia cu condiţii normale de muncă. Din cauza condiţiilor de muncă foarte grele, cei care lucrau în minerit, energie, siderurgie, aveau anumite facilităţi. Dar, atâta timp cât speranţa de viaţă este mai mică, nu considerăm o facilitate ieşirea mai repede la pensie şi cu un stagiu de cotizare mai mic”, a explicat liderul sindical.

El susţine că minerii, energeticienii şi siderurgiştii trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii de pensionare în actuala lege a pensiilor ca în cea precedentă, deoarece lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase, care au determinat şi determină consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a acestora.

Potrivit lui Dumitru Pîrvulescu, protestatarii solicită Guvernului eliminarea articolelor din lege care creează discriminare în timp între persoanele care au desfăşurat activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din fosta lege.

Sindicaliştii atenţionează că, în actuala lege privind sistemul public de pensii, se încalcă principiul contributivităţii deoarece nu se mai acordă punctajul suplimentar pentru salariaţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, sau condiţii speciale decât până la salarial mediu brut naţional, cu toate că ani la rând s-a plătit până la valoarea salariului fiecăruia.

„Aşteptări imediate nu avem, dar sper să le vină mintea la cap guvernanţilor. În cazul nostru, al minerilor, nu e normal să lucrăm zeci de ani în condiţiile acelea, ştiind că la un moment dat vom ieşi la pensie mai repede şi cu o pensia rezonabilă şi după zeci de ani să vină cineva să ne spună că veţi avea pensiile ca şi cum aţi fi cules cartofi! Altfel, mai lucrau oamenii ăştia la o sută de metri sub pământ să-şi rişte viaţa?”, a spus Pîrvulescu.

Sindicaliştii mai solicită scoaterea din exploatare a capacităţilor instalate de energie electrică pe bază de lignit şi huilă doar atunci când vor fi realizate grupurile pe gaz de la Turceni, Işalniţa şi Paroşeni şi grupurile nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă deoarece s-ar accentua dezechilibrul grav între energia în bandă şi energia sporadică cu efect în creşterea explozivă a preţurilor la energie electrică.

„Statul a tot scos din funcţiune mii de megawaţi pe cărbune, dar n-a pus nimic în loc în bandă. Degeaba pui sfârleze şi solar pentru că astea nu suplinesc energia în bandă şi aţi văzut cum a luat-o razna preţul la energie. Ar trebui să-şi asume pentru că, într-adevăr, noi am pierdut mii de locuri de muncă, dar în acelaşi timp şi românii plătesc cu vârf şi îndesat această politică greşită de ani de zile”, a mai afirmat preşedintele FNME.

El a precizat că o delegaţie a protestatarilor ar putea fi primită la negocieri la Cancelaria prim-ministrului.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...