Legea pentru ajutorul de stat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia a fost promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societăţii "Complexul Energetic Oltenia"-SA.
AGERPRES - mie, 22 iun. 2022, 15:57
Legea pentru ajutorul de stat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia a fost promulgată de Iohannis

Legea vizează aprobarea acordării unui ajutor de restructurare în favoarea Societăţii „Complexul Energetic Oltenia” – SA, astfel cum a fost autorizat printr-o decizie a Comisiei Europene din 26 ianuarie 2022, scrie Agerpres.

În acest sens, se autorizează Ministerul Finanţelor să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele şi contul statului, la solicitarea societăţii, unul sau mai multe împrumuturi contractate de beneficiar, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat. Garanţia de stat va acoperi în procent de 100% valoarea împrumutului. Totodată, prin actul normativ se aprobă participarea statului, prin Ministerul Energiei, la majorarea capitalului social al societăţii prin aportul în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane euro, iar acţiunile emise de societate în schimbul aportului în numerar la majorarea capitalului social revin statului român şi sunt administrate de Ministerul Energiei, care exercită calitatea de acţionar în numele statului.

„Se aprobă acordarea unei finanţări sub formă de grant pentru anul 2022, în valoare de 2.675.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 535 milioane euro, ca parte a ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) în scopul achiziţiei de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Finanţarea acestui grant se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei şi/sau din venituri din privatizare. (…) Societatea restituie eventualele sume rămase neutilizate din sumele alocate de Ministerul Finanţelor în acelaşi cont de unde au fost transferate până la data de 30 septembrie 2022”, se mai arată în lege.

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour vinde nouă magazine din Franţa
Carrefour vinde nouă magazine din Franţa
Grupul francez Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, a anunţat joi seara că a semnat două acorduri privind vânzarea a nouă magazine din Franţa pentru o valoare de aproximativ 70 de......
Grindeanu, președintele interimar al PSD își dorește ca propunerile social democrate să fie acceptate în pachetul 2 al măsurilor de reducere a deficitului
Grindeanu, președintele interimar al PSD își dorește ca propunerile social democrate să fie acceptate în pachetul 2 ...
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că și-ar dori ca propunerile pe care le vor face social-democrații ...
Două cazuri de antrax confirmate, tată și fiu, în București. Cei doi sunt internați la Matei Balș
Două cazuri de antrax confirmate, tată și fiu, în București. Cei doi sunt internați la Matei Balș
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino a confirmat în această seară diagnosticul de ...
Tesla nu se așteaptă la concedieri sau program redus la fabrica din Grunheide, lângă Berlin, chiar dacă vânzările au scăzut
Tesla nu se așteaptă la concedieri sau program redus la fabrica din Grunheide, lângă Berlin, chiar dacă vânzările ...
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla nu se așteaptă la concedieri sau la reducerea programului angajaților ...