Legea privind regimul proprietăţilor naţionalizate ajunge în Parlament în luna martie

Economica.net
28 01. 2013
parlament_romania_vot_91069200

„E o decizie a Guvernului şi a Parlamentului şi, în luna martie, ne vom prezenta în faţa Parlamentului cu o soluţie în concordanţă cu ceea ce a solicitat CEDO”, a afirmat Ponta.

El a adăugat că în acest va fi imposibil pentru orice guvern să restituie întreaga sumă a despăgubirilor restante, datoria ridicându-se la 8 miliarde euro, respectiv aproximativ 20% din PIB.

Anterior, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunţase că Guvernul îşi va angaja răspunderea, până în luna aprilie, pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor.

Pentru despăgubirea foştilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, de aproximativ 500 milioane lei.

Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri și construcții naționalizate în cuantum total de 5 miliarde euro şi mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.