Legea care interzice fumatul în spaţiile publice va fi discutată azi la CCR

Economica.net
27 01. 2016
tigari_11113578875_51441700

Senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat în decembrie anul trecut o contestaţie la CCR referitoare la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

Senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai declara, la acea dată, că, în opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranţă şi ceilalţi fumători care nu au voie.

El spunea că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituţionale.

‘Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituţională’, a susţinut senatorul.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Zegrean: Mă las de fumat în spaţiile publice când intră în vigoare legea

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, spune că va renunţa să fumeze în spaţii publice dacă legea fumatului va intra în vigoare.

Jurnaliştii l-au întrebat pe Zegrean dacă a venit cu ţigările la el la şedinţa de miercuri a CCR şi ce va face cu ele la finalul zilei, având în vedere că judecătorii constituţionali discută sesizarea privind legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

‘Da, am (ţigările – n.r.). Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Mă las de fumat în spaţiile publice când intră în vigoare legea. De fapt, nu cred că m-aţi văzut fumând undeva prin spaţii publice’, a precizat preşedintele CCR.

Întrebat dacă un apartament poate fi considerat spaţiu public închis, Zegrean a replicat: ‘Eh, cum să fie?!’.

El a spus că ‘dreptul de a fuma nu e trecut în Constituţie’, făcând referire apoi la comparaţia dintre fumătorii aflaţi în detenţie şi cei în libertate.

‘Sunt în aceeaşi categorie? Se pune problema de destinaţie (termen menţionat în lege – n.r.) când oamenii sunt în aceeaşi categorie. Sunt în aceeaşi situaţie cei liberi şi cei aflaţi după gratii?’, a arătat Zegrean.

De asemenea, întrebat câţi judecători de la CCR fumează, el a răspuns: ‘Ştiu că doi fumează, dar eu ştiu ce fac în particular?!’