Legea salarizării este în linie dreaptă. Se va aplica de la 1 iulie – Olguţa Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că proiectul de lege privind salarizarea unitară este în linie dreaptă iar legea se va aplica obligatoriu de la 1 iulie.
Economica.net - mie, 19 apr. 2017, 09:40
Legea salarizării este în linie dreaptă. Se va aplica de la 1 iulie - Olguţa Vasilescu

‘Legea este în linie dreaptă, iar orizontul de timp este, cum scrie în programul de guvernare, că de la data de 1 iulie ea să se aplice. Se va aplica obligatoriu de la data de 1 iulie. Legea este bună, vor mai fi făcute probabil suficiente amendamente în Parlament şi suntem deschişi. Am apucat să mă uit pe amendamentele care au sosit până acum pe adresa pe care am dat-o, a Ministerului Muncii, în majoritatea dintre cazuri nu s-a citit legea pentru că altfel nu aveau cum să facă asemenea greşeli sau să pună astfel de întrebări. Pur şi simplu, ei îşi includ vechimea în salariul de bază, cum era până acum, dar această lege are vechimea în afara salariului de bază, după care se adună şi la ele se aplică sporurile’, a spus ministrul la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că urmează să studieze toate amendamentele care au venit pentru acest proiect şi să mai aibă întâlniri cu câţiva dintre liderii de sindicat.

‘O să depunem legea în Parlament cât mai repede. Eu nu am niciun stres că ea nu va trece destul de repede în Parlament, tocmai din cauza aceasta am luat şi amendamentele care mai sunt depuse de parlamentari să vedem ce mai putem modifica noi direct, ca atunci când o depunem să nu mai fie nevoie să stăm foarte mult în dezbaterea parlamentară. Am luat în calcul şi o eventuală retrimitere a preşedintelui către Parlament. Luna iunie să fie pentru atacul la Curtea Constituţională sau pentru întoarcerea în Parlament. Mai avem o lună în care putem să intrăm cu ea în dezbatere şi dacă este corectată, nu va mai fi necesară o dezbatere atât de îndelungată’, a menţionat Vasilescu.

Ministrul Muncii a precizat că, în legea salarizării, salariul de bază al preşedintelui va fi cel mai mare, dar vor exista alte categorii care, după ce li se vor adăuga sporurile, vor avea venituri mai mari ca ale preşedintelui.

Te-ar mai putea interesa și
Walmart, cel mai mare lanț de magazine din Statele Unite, va fi nevoit să crească prețurile în această lună, din cauza războiului comercial declanșat de Trump
Walmart, cel mai mare lanț de magazine din Statele Unite, va fi nevoit să crească prețurile în această lună, din cauza ...
Cel mai mare lanț de magazine de vânzare cu amănuntul din Statele Unite și la nivel mondial, Walmart, a avertizat joi că va fi nevoit să înceapă să majoreze prețurile mai târziu în cursul......
TOP Constructorii de autostrăzi care au primit cei mai mulți bani de la stat în acest an
TOP Constructorii de autostrăzi care au primit cei mai mulți bani de la stat în acest an
Constructorii de autostrăzi au emis facturi de peste patru miliarde de lei anul acesta, potrivit datelor oficiale consultate ...
Vin banii! 2,6 miliarde de euro de la UE vor intra în țară „în perioada imediat următoare”
Vin banii! 2,6 miliarde de euro de la UE vor intra în țară „în perioada imediat următoare”
O sumă de 2,6 miliarde euro din Politica de Coeziune urmează să intre în ţară în perioada următoare, a anunţat, ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action vrea să deschidă magazine în mai multe oraşe din ţară şi face angajări. Salariile oferite încep de la 3.300 de lei net
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action vrea să deschidă magazine în mai multe oraşe din ţară şi face ...
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...