Legea salarizării a fost aprobată de Senat
Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută, scrie News.ro.
Luni, în cadrul dezbaterilor generale, opoziţia a criticat actul normativ, despre care a spus că introduce o serie de inechităţi între salariaţii bugetari, susţinând că va duce chiar la o scădere a veniturilor acestora.
”Este legea salarizarii arbitrare, nu putem vorbi despre o salarizare unitară (…) E arbitrară pentru că nu am înţeles de ce primarii şi viceprimarii de oraşe au nevoie de un supliment faţă de grila iniţială, iar cei care au proiecte pe fonduri europene au nevoie de 25% în plus”, a declarat senatoare USR Florina Presadă.
„Iniţiatorii nu au oferit un impact bugetar (…) Nu văd de ce atâta grabă, în afară de faptul că urmează o campanie electorală, pe 11 iunie sunt alegeri, şi e nevoie de încă o lege trecută doar pentru ochii electoratului”, a spus şi senatorul PNL Florin Cîţu.
„Sunt anumite prevederi care generează discriminări (…) Dacă vrem să dăm o lege bună în materia salarizării ar fi trebuit să putem vota o lege bine negociată, transparentă, în care sindicatele, factorii responsabili, să fi putut să îşi fi spus pe deplin punctul de vedere”, a declarat la rândul său senatorul PMP Dorin Bădulescu.
În replică, senatorii majorităţii au susţinut că Legea salarizării va elimina inechităţile din sistemul public.
„Era nevoie de o lege a salarizării, este evident pentru toată lumea. Legea 284/2010 a fost aplicată neunitar şi a avut o serie întreagă de ambiguităţi şi disfuncţionalităţi (…) Aceasta este o lege-cadru, lege unitară prin prisma faptului că tratează unitar toate cele nouă familii ocupaţionale. Pe de altă parte, constat că se pleacă de la raţionamentul drobului de sare. Dar dacă se întâmplă ceva? Dacă mergem pe acest raţionament o să constatăm că nu vom avea, în continuare, o lege a salarizării, că vom avea haos în ceea ce priveşte plata bugetarilor, că nu vom stimula în niciun fel performanţa, că nu vom reuşi să punem la punct toate disfuncţionalităţile”, a declarat senatorul PSD Ion Rotaru, preşedintele Comisiei de muncă.
„Din păcate, o lege perfectă a salarizării personalului din fonduri publice mai mult ca sigur nu poate exista nici în România, nici în state veste europene sau oriunde priviţi în lume, pentru că evident că toate acele solicitări pe anumite domenii de activitate nu pot fi toate laolaltă susţinute într-un anumit context. Important este pentru noi, grupul parlamentar UDMR, ca anumite principii să fie aplicate. Şi aceste principii, în proiectul de lege, unele dintre ele se regăsesc, şi sperăm că se vor regăsi în continuare şi în aplicarea legii. Acel principiu al faptului ca niciun funcţionar public sau niciun funcţionar contractual să nu aibă un salariu mai mare decât conducătorul instituţiei. Este o situaţie care s-a perpetuat de-a lungul anilor şi care trebuie să ia sfârşit cu aprobarea acestui proiect de lege”, a spus, la rândul său, senatorul UDMR Cseke Attila.
Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joia trecută, raportul asupra proiectului legii salarizării, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă.
Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL şi UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei faţă de proiect (o unitate de coeficient) indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene.
Au fost majorate cu 15% începând cu 1 ianuarie 2018 şi salariile angajaţilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ şi cu 15% salariile angajaţilor Agenţiei Naţionale de Integritate care lucrează cu informaţii clasificate.
Salarii mai mari vor avea şi angajaţii ANAF, parlamentarii afirmând că în proiectul iniţial a existat o „eroare materială”, pentru că aceşti bugetari nu erau introduşi în grila de salarizare a administraţiei publice centrale. Amendamentul adoptat înseamnă o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru funcţiile de conducere şi între 100 de lei şi 1.800 de lei pentru funcţiile de execuţie. Majorările au venit după o serie de proteste ale angajaţilor ANAF.
O altă modificare se referă la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor.
În Comisia de muncă a Senatului au fost adoptat şi mai multe amendamente de majorare a salariilor din familia ocupaţională de funcţii bugetare ”învăţământ”, astfel încât un director general administrativ al universităţii va avea un salariu cuprins între 11.003 şi 14.477 lei, la fel ca decanul, iar secretarul şef al universităţii va avea salariu de pro-decan, cuprins între 10.037 şi 12.459 lei.
De asemenea, Comisia de muncă a Senatului a introdus o nouă funcţie, aceea de administrator şef facultate, care va avea, în 2022, un salariu cuprins între 6.580 şi 7.546 lei.
Au fost adoptate modificări şi pentru personalul din Apărare. Un amendament votat spune că, în caz de deces al unui militar sau poliţist, urmaşii să primească echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea în muncă a respectivului. În prezent, urmaşii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins între 15 şi 20 de solde.
La propunerea ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, Comisia a eliminat şi articolul din legea salarizării care prevedea suspendarea, până în 2019, a actualizării pensiilor speciale în funcţie de majorarea salariilor, astfel încât măsura va rămâne în vigoare.
După votul din Senat, proiectul va ajunge, pentru votul final, în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a legii salarizării la 1 iulie.