Legea tichetelor de vacanţă pentru bugetari, în dezbatere publică. Impactul financiar este estimat la 1,73 miliarde de lei
În prezent există aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar, iar voucherele vor putea fi folosite numai pentru vacanţe în ţară, scrie News.ro.
”Impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanţă în anul 2017 este estimat la circa 1,73 miliarde lei, calculat în condiţiile unui salariu minim de 1.450 lei”, arată nota de fundamentare.
Documentul stipulează că angajatorul este cel care stabileşte când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii salariaţilor.
Proiectul determină şi nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă, ”respectiv la contravaloarea a maxim şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”.
De asemenea, în cadrul proiectului de act normativ se propune stabilirea unui plafon maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator şi unitatea afiliată, de către unităţile emitente a voucherelor la maxim 1% din valoarea voucherului de vacanţă.
”Având în vedere că domeniul turismului reprezintă una din cele mai importante surse de venit la bugetul de stat care necesită sprijin urgent şi nemijlocit din partea Guvernului precum şi faptul România a fost atenţionată de către Comisia Europeană privind faptul că riscă să depăşească limita de 3% de deficit asumată, este necesară o intevenţie legislativă de urgenţă care să stimuleze creşterea veniturilor la bugetul de stat”, arată nota de fundamentare.
Autorii proiectului estimează că veniturile din sectorul turismului la bugetul de stat sunt de aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut, dar prin această măsură ”se preconizează creşterea semnificativă a acestei ponderi”.