Legea vânzării terenurilor agricole schimbă organizarea Ministerului Agriculturii. Au apărut 37 de posturi noi

Economica.net
21 04. 2014
madr_15703300

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Hotărâre ce modifică modul de organizare şi funcţionare al Ministerului Agriculturii, în contextul în care, începând cu 12 aprilie, a intrat în vigoare legea privind tranzacţiile cu teren agricol pe persoană fizică(Legea 17/2014). Astfel, conform noii organigrame, în cadrul Ministerului există mai multe Direcţii, dar şi personalul este mai numeros. Astfel, conform noilor reglementări,  numărul maxim de posturi admis pentru MADR este de 707, exdclusiv demnitari şi cabinetul ministrului, faţă de 670 anterior. 

Mai mulţi jurişti

Secretarul de stat MADR, Daniel Botănoiu, declara săptămîna trecută pentru ECONOMICA.NET că este nevoie de 16 posturi pentru crearea unui departament lărgit care să se ocupe în mod special de tranzacţiile cu teren agricol. Aceasta în condiţiile în care, potrivit Legii 17, „primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumită în continuare structura centrală, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, denumite în continuare structuri teritoriale, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1), în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii”. „Trebuie să mai aduc din teritoriu 16 oameni pentru a avea o direcţie mai mare. Ne mai trebuie jurişti. Financiar, acest lucru nu va presupune nicio modificare a cheltuielilor bugetare, dar este nevoie de HG pentru a putea modifica numărul de angajaţi”, ne-a declarat Botănoiu.

Noi direcţii

Noua structură a MADR include, conform noului HG, o nouă Direcţie Generală Sistemul Naţíonal Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Direcţia generală Industria Alimentară, iar Direcţia politici agricole a fost comasată cu cea juridică. De asemenea, Agenţia Naţională Fitosanitară s-a organizat la nivel de direcţie în cadrul MADR.

Citeşte şi 

 De azi, avem legea prin care străinii pot cumpăra teren în România, pe persoană fizică