Statuile vor fi amplasate în apropierea stadionului Emirates şi vor fi dezvelite vineri.
Chapman a condus clubul către primele titluri din istorie, în 1931 şi 1933, Adams a fost căpitanul echipei în cele cinci campionate câştigate pe parcursul a trei decenii, iar Henry este cel mai bun marcator din istoria grupării, cu 226 de reuşite.
În luna mai, „tunarii” au prezentat tricoul ce marchează 125 de ani de la înfiinţarea echipei în sudul Londrei, la Woolwich.
Arsenal Londra este calificată în faza optimilor de finală ale Ligii Campionilor, în timp ce în campionat se află pe poziţia a cincea cu 26 de puncte, la 12 puncte de liderul Manchester City.