Legile lui Zamfir revin în Parlament

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat luni că a depus în Parlament patru proiecte de lege care vizează protecţia a circa 4 milioane de familii care sunt supuse unor clauze "abuzive".
Economica.net - lun, 23 sept. 2019, 10:18
Legile lui Zamfir revin în Parlament

„Am depus patru proiecte de legi – legea privind protecţia consumatorului împotriva cesiunilor de creanţe speculative, legea privind protecţia consumatorului împotriva executărilor silite abuzive, legea privind protecţia consumatorului contra riscului valutar în contractele de credite şi legea privind protecţia consumatorului împotriva dobânzilor excesive, acea plafonare a dobânzilor”, a declarat Daniel Zamfir, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, se impune adoptarea „cât mai repede posibil” a acestor legi, pentru a le armoniza nevoilor de protecţie a consumatorilor.

„Legile sunt extrem de necesare pentru că se adresează unui număr de circa 4 milioane de familii care sunt supuse abuzurilor – fie clauze abuzive, fie cu executările silite. Am discutat cu oameni din industria financiar-bancară, cu care am stabilit plafoane la care să ajungă dobânzile, pentru a le armoniza cu nevoile de protecţie a consumatorilor. Ca atare, văd extrem de necesar să le adoptăm cât mai repede posibil”, a susţinut Zamfir. „Am stabilit aici, în urma discuţiei cu oameni din industria financiar-bancară, a societăţilor de recuperare, nişte criterii, nişte plafoane la care să ajungă aceste dobânzi, tocmai ca să armonizăm atât nevoile de protecţie a consumatorilor, cât şi să permitem ca sistemul bancar să funcţioneze bine”, a explicat el.

Senatorul a menţionat că proiectele au fost depuse, urmând să intre pe circuitul Senatului, se duc la Consiliul Legislativ, la Consiliul Economico-Social, după care la comisiile parlamentare de specialitate.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi SU7 pierde teren în China după startul fulminant de anul trecut
Xiaomi SU7 pierde teren în China după startul fulminant de anul trecut
Compania chineză Xiaomi, cunoscută în special pentru gadgeturile electronice, înregistrează o scădere a comenzilor pentru sedanul său electric SU7....
Qatar Airways a semnat un acord pentru a achiziționa 160 de avioane Boeing. SUA va obține circa 1,2 trilioane de dolari
Qatar Airways a semnat un acord pentru a achiziționa 160 de avioane Boeing. SUA va obține circa 1,2 trilioane de dolari
Compania aeriană de stat Qatar Airways a semnat miercuri un acord pentru achiziţionarea de avioane de la producătorul ...
Zelenski spune că e pregătit pentru orice formă de negocieri la Istanbul, azi
Zelenski spune că e pregătit pentru orice formă de negocieri la Istanbul, azi
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru „orice formă de negocieri” pentru a ...
Anunț de la cea mai mare rețea de proximitate din Europa pentru consumatorii români. Ce se întâmplă cu magazinele Froo
Anunț de la cea mai mare rețea de proximitate din Europa pentru consumatorii români. Ce se întâmplă cu magazinele Froo
Retailerul polonez Zabka, care a intrat în România anul trecut cu un format de magazine de proximitate operate în franciză, ...