Legislaţia pentru achiziţiile publice va fi definitivată până la finalul acestei luni, susţine ministrul Finanţelor

Cele patru proiecte de acte normative care vizează transpunerea Directivei Europene privind achiziţiile în legislaţia românească vor fi puse pe masa Guvernului până la finalul acestei luni şi vor fi aprobate de Parlament până la finalul anului, a declarat luni ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Forumului Regional al Apei Dunărea - Europa de Est 2015.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 10:39
Legislaţia pentru achiziţiile publice va fi definitivată până la finalul acestei luni, susţine ministrul Finanţelor

În opinia sa, legislaţia este absolut necesară pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene. ‘Lucrurile se pot face. La nivel de administraţie centrală se pot schimba lucrurile, ca şi exemplu, partea de achiziţii publice, la care lucrăm acum, va fi o reformă şi în ceea ce priveşte cadrul administrativ. Cele patru acte normative, la finalul acestei luni, vor fi puse pe masa Guvernului, care vor transpune directiva de achiziţii, astfel încât, până la finalul anului, să fie dezbătute şi aprobate în Parlament. Deci, începând cu luna iulie, le veţi găsi pe site, vor fi în dezbatere publică’, a explicat Teodorovici.

În opinia sa, este esenţial ca aceste acte normative să fie mai simple, mai uşor de înţeles, mai uşor de aplicat şi cu efecte imediate în tot ceea ce înseamnă investiţii în România, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor este din ce în ce mai sceptic în privinţa atingerii propriului obiectiv de 80% în absorbţia fondurilor europene. ‘Eu am vorbit de 80% per total pe acest cadru financiar (2007 – 2013 – n.r.). Eu încă mai sper în acest 80%, dar zi de zi îmi dau seama că mă izolez din ce în ce mai mult, însă mă ambiţionez să cred că este posibil. Sper să nu rămân singur în această zonă’, a subliniat Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...