Lego concediază 8% din forţa de muncă pe fondul scăderii vânzărilor

Producătorul danez de jucării Lego a anunţat, marţi, că intenţionează să elimine 1.400 de locuri de muncă, aproximativ 8% din forţa de muncă, după ce, în primul semestru, vânzările sale au coborât cu 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, prima scădere a vânzărilor raportată de Lego în ultimul deceniu, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 05 sept. 2017, 10:15
Lego concediază 8% din forţa de muncă pe fondul scăderii vânzărilor

În pofida scăderii vânzărilor, Lego a realizat în primele şase luni venituri de 14,9 miliarde de coroane (2,38 miliarde de dolari), mai mult decât rivalii americani Hasbro, cu 1,82 miliarde de dolari, şi Mattel, cu 1,71 miliarde de dolari.

‘Suntem dezamăgiţi de scăderea veniturilor pe pieţele noastre tradiţionale şi am luat măsuri pentru a răspunde acestei situaţii’, a declarat preşedintele Lego, Jorgen Vig Knudstorp.

Cel mai mare producător mondial de jucării a precizat că va renunţa la 1.400 de poziţii, majoritatea până la finele acestui an, în condiţiile în care în prezent are aproximativ 18.200 de angajaţi.

‘Ne pare rău să facem aceste schimbări care ar putea afecta viaţa multor colegi. Din păcate, este esenţial pentru noi să luăm aceste decizii’, a subliniat Jorgen Vig Knudstorp.

Luna trecută, Lego l-a înlocuit pe directorul general, britanicul Bali Padda, primul non-danez care a condus vreodată Lego după un mandat de doar opt luni, cu industriaşul danez Niels B. Christiansen.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze ‘leg godt’ (‘joacă bine’), fără să ştie că în limba latină ‘lego’ înseamnă ‘eu îmbin’.

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România, estimată la 200 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nou record pentru energia fotovoltaică în Europa, în martie 2025, dar dependența de combustibilii fosili scumpi persistă – Eurelectric
Nou record pentru energia fotovoltaică în Europa, în martie 2025, dar dependența de combustibilii fosili scumpi persistă ...
Energia solară stabilește un nou record istoric în producția de energie, prețurile scad, dar dependența Europei de combustibili fosili persistă, arată Eurelectric, asociația industriei......
Avioanele Forţelor Aeriene Române, o nouă misiune de Poliţie Aeriană Întărită în spaţiul aerian baltic
Avioanele Forţelor Aeriene Române, o nouă misiune de Poliţie Aeriană Întărită în spaţiul aerian baltic
Forţele Aeriene Române au început, luni, o nouă misiune de Poliţie Aeriană Întărită în spaţiul aerian baltic, ...
Wizz Air se așteaptă să transporte peste opt milioane de pasageri de pe cele două baze din București în 2025
Wizz Air se așteaptă să transporte peste opt milioane de pasageri de pe cele două baze din București în 2025
Compania aeriană Wizz Air și-a stabiliat astăzi, 1 aprilie, baza operațională de pe aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa, ...
„Ciocolată Dubai” românească în magazinele Lidl. Cât costă 100 de grame în România
„Ciocolată Dubai” românească în magazinele Lidl. Cât costă 100 de grame în România
Un producător local a exportat deja primele 12.000 de bucăți de ciocolată în stil Dubai în magazinele Lidl din Croația, ...