LEMS deschide un magazin în Galați cu o investiție de 2,1 milioane lei
Rețeaua de mobilier LEMS a ajuns, după deschiderea showroom-ului din Galați, să treacă de 70 magazine, cu o suprafață totală de retail de aproximativ 70.000 de metri pătraţi.
„Românii urmăresc cu interes noutățile apărute în portofoliul nostru de produse, aproximativ 40 de procente dintre clienți au revenit anual în magazinele LEMS. Principalul nostru obiectiv a fost acela de a-i oferi întotdeauna clientului mobilă pe gusturile și nevoile sale”, a afirmat Alexandru Rizea, director general LEMET.
„Clienții pot vedea și încerca multitudinea de configurații de bucătărie, dormitor, living, dining, hol, precum și numeroase modele de fotolii, canapele, mese, scaune, scaune de birou dar și o gamă diversă de produse complementare cum ar fi electrocasnice și saltele. În showroom-urile rețelei de magazine de mobilă LEMS există o gamă diversificată de produse de creditare. Partenerii LEMS în ceea ce privește instituțiile de finanțare de pe piață sunt următorii: Raiffeisen Bank, BancaTransilvania, ING, BCR, BRD, Alpha Bank, Unicredit, Garanti, Bancpost, dar și Card Avantaj și Optimo de la Credit Europe Bank”, mai precizează comunicatul.
Despre LEMET
Fabrica LEMET din comuna Brebu, Prahova a fost înfiinţată în 1991, iar în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 40.000 de metri pătraţi. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă LEMET este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial, susţine compania.
Compania LEMET a dezvoltat brandul de magazine LEMS pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEMS are o acoperire de aproximativ 70.000 de metri pătraţi de retail amenajați în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma LEMET de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine LEMS activează peste 1.350 de angajaţi.