Lenea din Parlament. 173 de deputaţi au semnat condica, 70 au fost la şedinţă VIDEO

Economica.net
14 02. 2012

Deputaţii puterii au început, marţi dimineaţa, şedinţa de plen, cu o întârziere de o jumătate de oră, în absenţa opoziţiei. Potrivit Mediafax, preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Ioan Oltean, a anunţat prezenţa a 173 de deputaţi din totalul de 328, deşi în sală se vedea cu ochiul liber că se aflau mult mai puţini.

De altfel, tabela de vot, din timpul şedinţei, l-a contrazis pe Oltean. Aceasta a arătat că, la lucrări, sunt doar 70 de deputaţi, în condiţiile în care puterea numără vreo 175 de aleşi.

La finalul lucrărilor, Ioan Oltean a recunoscut însă că în sală nu au fost 173 de deputaţi, aşa cum a anunţat în debutul şedinţei.

„Prezenţa o reflectă condica de prezenţe, unde erau 173 de deputaţi care au semnat. Aceştia au semnat prezenţa, aceştia se presupune că sunt prezenţi la activitatea parlamentară”, a spus Oltean, solicitat să explice diferenţa dintre numărul de semnături de pe condica de prezenţă, respectiv 173, şi prezenţa redusă din sală, unde jurnaliştii au numărat circa 70-80 de deputaţi.

Întrebat unde este diferenţa de circa 100 de deputaţi, Oltean a spus: „Vă rog să vedeţi care nu sunt cu semnătura pe lista de prezenţă şi întrebaţi-i unde sunt”.  Oltean s-a văzut astfel nevoit să admită că, în sala de plen, s-au aflat atâţi deputaţi câţi şi-au exprimat votul electronic. „Mi s-a părut că în sală sunt exact cât am anunţat eu, adică cât a apărut pe tabela de marcaj, nu mai mulţi”, a spus Oltean.

Deşi nu au fost la plen, deputaţii care apar semnaţi în condica de prezenţă îşi vor lua banii pentru ziua de marţi.

Secretarul Camerei Dumitru Pardău a declarat că deputaţii sunt remuneraţi cu indemnizaţia de şedinţă în baza semnăturii de pe condica de prezenţă. „Problema cu câţi erau în sală – nu e prima dată când oamenii sunt aici şi nu intră tot timpul în sală”, a spus Pardău.

El a mai spus că, în conformitate cu Regulamentul Camerei, cvorumul se anunţă la începutul şedinţei pe baza tabelelor de semnături, iar preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a făcut chiar precizarea că şedinţa e în cvorum, conform listei de prezenţă.

„În rest, lucrările de azi s-au desfăşurat conform Regulamentului, pentru că la articolul 144 din Regulamentul Camerei se precizează când se verifică cvorumul, respectiv în cadrul votului final sau la solicitarea unui lider de grup. Nu cred că e o problemă sau vreun dubiu asupra legalităţii plenului”, a spus Pardău.

Deputatul PDL a evitat să comenteze diferenţa de peste o sută de deputaţi evidenţiată de numărul de 173 de semnături din condica de prezenţe şi numărul de circa 70 de voturi, de pe tabela de vot electronic, spunând că acest lucru îl „depăşeşte”.