Lenovo creează un serviciu de jocuri pentru a concura Samsung pe piaţa smartphone din China

Lenovo vrea să compenseze declinul vânzărilor de PC-uri şi să reducă dependenţa de notebook-urile ThinkPad prin crearea unui serviciu de jocuri cu ajutorul căruia să devanseze Samsung Electronics pe piaţa smartphone-urilor din China, relatează Bloomberg.
Economica.net - lun, 24 iun. 2013, 13:42
Lenovo creează un serviciu de jocuri pentru a concura Samsung pe piaţa smartphone din China

Lenovo Game World va fi lansat în trimestrul al treilea şi va include funcţii de comunicare online, recenzii de aplicaţii şi ponturi pentru jocuri. Serviciul va oferi titluri populare de jocuri precum Fruit Ninja, destinate aparatelor care funcţionează cu sistemul de operare Android al Google.

Directorul general al Lenovo, Yang Yuanqing, vrea să dezvolte activităţile companiei în domeniul aplicaţiilor şi serviciilor, care să susţină vânzările de telefoane, în condiţiile declinului livrărilor de PC-uri.

Magazinul de aplicaţii al Lenovo a înregistrat peste 1 miliard de descărcări de la deschiderea sa în 2010, dar compania vrea să obţină un avantaj cu Game World pe piaţa telefoanelor mobile. Compania de cercetare a pieţei Analysys International anticipează că vânzările de jocuri destinate aparatelor mobile vor creşte cu circa 50% pe an în următorii trei ani.

Spre deosebire de Statele Unite, unde Google şi Amazon domină vânzările de aplicaţii Android, China are sute de companii care oferă software pentru dispozitivele mobile.

Lenovo vrea să se diferenţieze de aceste companii cu aplicaţii precum cele disponibile pe Game Center al Apple.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat avertiementele lui Trump și a atacat bazele militare americane din Qatar
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat ...
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...