Leon Panetta: Problemele din Congresul american ameninţă securitatea SUA
„Una dintre cele mai mari îngrijorări ale mele în calitate de secretar (al Apărării) este disfuncţionarea la care asistăm la Washington. Aceasta ne ameninţă securitatea şi ridică întrebări asupra capacităţii democraţiei noastre de a face faţă crizei”, a declarat Panetta, primind un premiu pentru activitatea sa în serviciul statului.
Congresul american, cu un Senat dominat de democraţi şi republicani majoritari în Camera Reprezentanţilor, este în incapacitate, de anul trecut, de a ajunge la un acord pentru a încerca să reducă datoria americană, care se apropie de 15.800 de miliade de dolari.
„Mai degrabă decât să pună în aplicare un plan global care este esenţial pentru rezolvarea preoblemei datoriei, acest Congres conduce la impas”, a declarat secretarul american, potrivit textului discursului său.
„Rezultatul este că o criză aşteaptă Departamentul Apărării la colţul străzii cu punerea în aplicare a unor tăieri clare, automate, începând din ianuarie”, a amintit el.
În lipsa unui acord privind datoria, o lege prevede punerea în aplicare la 2 ianuarie 2013 a unor tăieri automate în valoare de 10.000 de miliarde de dolari în zece ani, dintre care jumătate din bugetul Pentagonului, care face deja economii de 487 de miliarde de dolari în această perioadă.
Potrivit lui Leon Panetta, acest mecanism presupune un „risc inacceptabil” pentru capacitatea Pentagonului de a „apăra ţara”.