Leonard Orban: CE va întrerupe luni sau marţi plăţile pe POSDRU

Economica.net
20 02. 2012

El a subliniat diferenţa între o întrerupere a plăţilor şi respectiv o suspendare, care durează minimum şase luni, şi a afirmat că speră ca întreruperea plăţilor pe POSDRU să nu dureze decât câteva săptămâni şi, astfel, să nu afecteze rata de absorbţie a fondurilor europene.

‘Beneficiarii nu vor fi afectaţi, vor fi întrerupte cererile de rambursare de la Autoritatea de Certificare de Plăţi către Comisia Europeană. Rata de absorbţie nu va creşte în această perioadă. Sper că nu va dura decât câteva săptămâni. Dacă întreruperea va fi câteva luni bune ne putem pune problema unor dezangajări de fonduri’, a spus ministrul Afacerilor Europene.

Ministrul a explicat că plăţile pe POSDRU vor fi întrerupte pentru că Autoritatea de Management a programului nu a implementat nişte recomandări ale Autorităţii Române de Audit, legate de evaluarea proiectelor şi de controlul proiectelor în primă fază. Evaluatorii independenţi trebuie să îndeplinească criterii clare, iar controlul proiectelor trebuie să acopere întreaga ţară, nu doar o mică parte ca până acum.

Orban a mai spus, referitor la întreruperea plăţilor pe POSDRU, că nu exclude să mai apară ca astfel de ‘accidente’, dar că acestea nu vor afecta global toate programele operaţionale.

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, i-a încredinţat lui Carmen Roşu conducerea interimară a Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ (AM-POSDRU) după ce fostul director general al Autorităţii, Carmen Ionel, a demisionat din funcţie. Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a solicitat ministrului Muncii să o demită pe Carmen Ionel din funcţia deţinută pentru management defectuos al Autorităţii.

Finanţarea totală alocată prin Programul Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.

 

 

În 2011, Comisia Europeană a blocat plăţile mai întâi pe programul operaţional regional şi apoi a extins măsura la toate programele. Procesul a fost deblocat în decembrie 2011.