Leonard Orban solicită miniştrilor să evalueze proiectele care pot fi încheiate până în 2015
„Am semnat scrisori către miniştrii care au autorităţi de management să facă o evaluare a tuturor proiectelor care pot fi finalizate până în 2015 şi a celor care nu pot să fie finalizate până în 2015. În mod cert vor rezulta anumite sume disponibile, care vor permite suplimentarea unor Axe care până acum au absorbit foarte bine fondurile comunitare. Deci, se vor disponibiliza anumiţi bani pentru că rata de contractare e de 73 la sută, iar rata reală de absorţie e de 10 la sută”, a declarat, vineri, la Mamaia, Leonard Orban.
El a mai spus că a luat această decizie pentru că dacă proiectele nu vor fi finalizate până în 2015 fondurile vor fi retrase şi banii înapoiaţi, precizând că termenul pentru realizarea acestei evaluări este 15 septembrie.
„Este clar că unele din proiectele care sunt deja contractate, care sunt deja semnate, aprobate nu vor putea fi finalizate până la sfârşitul lui 2015, iar regulile sunt foarte clare, nu ai terminat proiectul, dai toţi banii înapoi, nu dai parţial banii înapoi şi atunci e clar că va trebui să retragi finanţarea. Tocmai de aceea am semnat scrisori către miniştrii pe baza deciziei primului-ministru astfel încât să le cerem ca până în 15 septembrie să facă această evaluare a situaţiei proiectelor şi a posibilităţii implementării proiectelor pe diferite programe operaţionale”, a explicat ministrul Afacerilor Europene.
Leonard Orban a participat, vineri, la conferinţa „Creşterea absorţiei fondurilor structurale şi de coeziune”, desfăşurată în Mamaia.