Leonardo Badea a demisionat din funcţia de preşedinte al ASF. Atribuţiile sale vor fi preluate de Doina Dascălu
Demisia vine în contextul în care Leonardo Badea va ocupa din această toamnă poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.
Atribuţiile acestuia vor fi preluate de Doina Dascălu, în prezent prim-vicepreşedinte al ASF.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, respectiv articolul 13, alin. 2, în cazul imposibilităţii temporare de exercitare a prerogativelor preşedintelui, reprezentarea ASF revine prim-vicepreşedintelui. În prezent această funcţie este deţinută de Elena Doina Dascălu.
Noul Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament la începutul lunii iulie.
Sursa: AGERPRES