Leonardo Badea a fost votat de Parlament în funcţia de preşedinte al ASF. Wlassopol, prim-vicepreşedinte

Economica.net
28 06. 2017
leonardo_badea_2_44882000

Badea a fost numit preşedinte al ASF cu 321 voturi „pentru” şi 38 voturi „împotrivă”, în vreme ce Wlassopol a primit 338 voturi „pentru” şi 21 voturi „împotrivă”.

Leonardo Badea a declarat, la finalul audierii de luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că nu vine pentru o funcţie, ci pentru un proiect. „Este un mandat foarte scurt, de câteva luni, dar este o provocare, este o piaţă foarte importantă, de fapt mai multe pieţe reglementate de către această autoritate, şi am considerat că este bine pentru România, pentru noi, să încercăm să creştem nivelul de încredere în această Autoritate şi să încercăm să creştem gradul de protecţie al consumatorului de produse şi de servicii financiare. V-am şi spus că nu vin pentru o funcţie, vin pentru un proiect, m-am gândit foarte mult la acest proiect şi cred că este posibil să avem un astfel de proiect”, a afirmat social-democratul.

Întrebat ce intenţii are în privinţa poliţelor RCA, Leonardo Badea a susţinut că trebuie protejate interesele consumatorilor. „Intenţia noastră a fost foarte clară de la început, că trebuie să avem o poliţă corectă pentru români şi să protejăm interesele consumatorilor. Adică, să ţină cont de toate elementele de calcul, ne referim că această poliţă nu trebuie să cuprindă în ea sume de bani care să nu fie justificate din punct de vedere economic. E o formulă de calcul”, a conchis deputatul PSD.

Postul de preşedinte al ASF a rămas vacant după revocarea din funcţie a lui Mişu Negriţoiu, pe 11 mai, în urma aprobării de către Parlament a unui raport prin care acestuia i se imputa modul în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016.

Potrivit raportului din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abţinere şi un vot neexprimat al unui parlamentar aflat în conflict de interese) să înainteze plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de revocare a lui Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica – ASF.