Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România

În ultimii ani, deja creșterea încălzirii globale generează schimbări din ce în ce mai îngrijorătoare. Temperatura globală medie este în zilele noastre cu 0,95 – 1,20 grade Celsius mai mare decât cea de la sfârșitul secolului al XIX-lea (conform US National Centers for Environmental Information – Annual 2022 Global Climate Report), iar o creștere a acesteia cu 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile înregistrate anterior Revoluției industriale este asociată cu riscul de apariție a unor schimbări cu impact negativ semnificativ asupra climei și a mediului, implicit asupra sănătății oamenilor.

Figura 1: Anomalii ale nivelului global al temperaturii medii anuale înregistrate de diferite organisme de cercetare și monitorizare a climei (comparativ cu perioada 1951 – 1980, grade Celsius)

Sursa: https://earthobservatory.nasa.gov/world-of-change/global-temperatures

Acordul de la Paris, adoptat în anul 2015 în temeiul Convenției cadru a ONU cu privire la schimbările climatice (UNFCCC) din anul 1992, a stabilit obiectivul privind limitarea creșterii temperaturii medii la nivel global sub 2 grade Celsius față de perioada preindustrială și continuarea eforturilor de limitare, pe cât posibil, a acesteia la 1,5 grade Celsius, introducând totodată măsuri cadru de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, cărora li se atribuie în principal aceste efecte nocive.

Schimbările climatice constituie, fără doar și poate, o provocare majoră a vremurilor pe care le trăim, care afectează toate țările și regiunile lumii. Suntem așadar în fața unei probleme globale, care nu are granițe și care necesită un efort comun și acțiuni concrete corelate la nivel internațional. Pe de altă parte, urgența tot mai mare privind abordarea schimbărilor climatice și nevoia de coordonare a politicilor naționale reprezintă aspecte care contribuie din ce în ce mai mult la remodelarea economiei mondiale.

Tranziția verde este unul dintre factorii care generează probabil o nouă eră a politicii industriale și revoluții tehnologice cu implicații economice de anvergură. Politicile climatice vor modifica din ce în ce mai mult structura economiilor și vor avea efecte asupra fluxurilor comerciale și financiare la nivel global, necesitând un amplu proces de cooperare transfrontalieră.

Pentru a încerca să atenueze această presiune a încălzirii globale, majoritatea țărilor dezvoltă o serie de politici, cadre instituționale și demersuri legislative. Deși consacrate în convențiile internaționale de drept al mediului în conformitate cu principiul responsabilităților comune, politicile privind tranziția climatică sunt diferite de la o țară la alta. Acordul de la Paris se bazează pe contribuții stabilite la nivel național ale țărilor care au aderat la acest demers, dar care sunt circumstanțiate în funcție de specificul fiecărei economii în parte.

Deși eforturile s-au intensificat în ultimii ani și în pofida acordurilor menționate, încă nu există, din păcate, suficientă unitate reală la nivel global în ce privește viziunea asupra politicilor de tranziție. Abordările diferă de la inițiative precum tarifarea carbonului, la strategii bazate pe subvenții (de exemplu, pentru cercetare-dezvoltare și inovare) sau la îmbinarea unor astfel de mecanisme într-un mix de politici ecologice.

Este firesc ca opțiunile privind politicile climatice să fie influențate de condițiile macroeconomice ale fiecărei țări sau de contextul politic al acestora. Unele politici au în vedere, de exemplu, tarifele, sau măsurile vamale și de reglementare, în timp ce alte țări adoptă așa-numitele măsuri bazate pe cheltuieli, care vizează atât partea de ofertă, având ca scop diminuarea costurilor de producție (de ex. prin subvenții, granturi, stimulente fiscale ș.a.), cât și partea de cerere, cu impact în ceea ce privește consumul gospodăriilor pentru diferite bunuri sau servicii (de ex. facilități fiscale pentru achiziționarea vehiculelor electrice).

Totodată, diferențele privind țintele stabilite din perspectiva tranziției climatice sunt uneori accentuate de decalajele de implementare care decurg din faptul că eforturile propriu-zise ale țărilor nu sunt întotdeauna proporționale cu țintele stabilite și cu potențialul real al acestora. Diminuarea acestor decalaje s-ar putea realiza însă prin mecanisme de cooperare regională și chiar globală, bazate pe asigurarea surselor de finanțare și pe evoluțiile tehnologice. Ca întotdeauna, investițiile și inovarea joacă un rol esențial în realizarea obiectivelor economice, în cazul de față al celor legate de realizarea tranziției verzi.

Potrivit datelor din Atlasul global al carbonului, cea mai mare contribuție la emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial o au, desigur, economiile avansate (în principal China și SUA), în timp ce emisiile țărilor cu venituri medii și mici au crescut doar mai recent. Uniunea Europeană este considerată, de asemenea, un mare generator de gaze cu efect de seră la nivel mondial.

Figura 2: Emisii de dioxid de carbon rezultate din utilizarea combustibililor fosili

Sursa: Comisia Europeană, Joint Research Centre (JRC), EDGAR (Emissions Database for Global Atmospheric Research) Community GHG database

În acest context, este relevantă o analiză comparativă a principiilor politicilor referitoare la tranziția climatică în aceste trei economii (China, SUA și UE) și impactul acestora la nivel internațional, după cum urmează:

China emite circa o treime din cantitatea de dioxid de carbon la nivel global rezultată din combustibili fosili și are o pondere de aproximativ 30% în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră (GHG emissions of all world countries, Publications Office of the European Union, Luxembourg, 2023). Prin urmare, contribuția Chinei la reducerea riscurilor climatice este crucială. Fără o tranziție a Chinei la o economie cu emisii reduse de carbon, atingerea obiectivelor climatice la nivel global ar fi practic imposibilă.

Având un rol esențial în eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice, China s-a angajat să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 65% până în 2030 și intenționează să ajungă la neutralitatea climatică până în 2060 (China’s Policies and Actions for Addressing Climate Change, 2022 – Ministry of Ecology and Environment of the People’s Republic of China). O astfel de tranziție presupune creșterea eficienței energetice, dar și a productivității resurselor, ceea ce impune schimbări structurale la nivelul economiei (sistemele energetice, industriale, de transport ș.a.), al resurselor, inovației și capacităților tehnologice.

Echilibrarea obiectivelor climatice cu cele de dezvoltare ale Chinei implică reforme structurale și mecanisme ample de piață corelate cu acțiunile climatice. Raportul din 2022 privind clima și dezvoltarea[1] al Grupului Băncii Mondiale pentru China prezintă o serie de opțiuni cu privire la politicile ce se impun pentru atingerea acestor obiective climatice și de dezvoltare ale Chinei. Acest raport analizează schimbările structurale în domenii cheie precum energia, industria, transporturile, agricultura ș.a., care ar permite Chinei să își respecte angajamentele naționale privind nivelul maxim al emisiilor de carbon înainte de 2030 și atingerea neutralității până în 2060.

Raportul Băncii Mondiale privind opțiunile de politică ale Chinei evidențiază un cadru orientat către sustenabilitate și combaterea schimbărilor climatice, concentrat pe tranziția susținută către o economie verde. Politicile propuse vizează o transformare profundă a sectorului energetic, prin majorarea capacității de producție a energiei regenerabile și reforme ale pieței energiei, decarbonizarea industriei și transporturilor, prin electrificare și promovarea mijloacelor de transport cu emisii reduse de carbon. Se pune un accent puternic pe dezvoltarea sustenabilă a zonelor urbane și rurale, încurajând reziliența la schimbările climatice și adoptarea practicilor agricole cu emisii reduse. Valorificarea piețelor pentru stimularea inovării și reducerea costurilor, gestionarea eficientă a riscurilor de tranziție pentru forța de muncă, suportul acordat comunităților vulnerabile, precum și promovarea acțiunilor globale și a finanțării verzi sunt, de asemenea, piloni cheie. Aceste strategii integrate punctează necesitatea unor reforme ambițioase și coordonate la nivelul întregii economii pentru a naviga tranziția către un viitor cu emisii reduse de carbon și o creștere sustenabilă.

Raportul Băncii Mondiale arată totodată faptul că, pentru a atinge emisiile nete zero până în 2060, numai în sectoarele de energie și transport China are nevoie de investiții suplimentare în cuantum de 14-17 trilioane de dolari SUA pentru tehnologie și infrastructura verde. Având în vedere aceste costuri imense, investițiile publice nu vor fi suficiente, astfel încât participarea sectorului privat este extrem de importantă în parcursul Chinei către neutralitatea carbonului. Din această perspectivă, facilitarea accesului la piețe și la finanțare, dar și un mediu de reglementare mai predictibil, ar permite sectorului privat să joace un rol important în ceea ce privește reducerea costurilor, creșterea productivității și stimularea inovării și a noilor tehnologii.

SUA, al doilea mare emitent de dioxid de carbon la nivel mondial, au fost un susținător al Acordului de la Paris, angajându-se inițial să reducă emisiile până în anul 2025 cu 26-28%, față de nivelul din 2005. După ieșirea temporară din Acordul de la Paris, SUA au revenit, cu angajamente ambițioase care vizează o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030.

În anul 2022, a fost adoptat în SUA Actul pentru reducerea inflației (IRA), o componentă majoră a acestuia vizând problematica schimbărilor climatice. Pe lângă alte reglementări (de ex. cu privire la reducerea deficitului bugetar și a presiunilor inflaționiste asupra economiei, asigurarea echității și a solidarității la nivelul societății în ceea ce privește impozitarea și alocările bugetare ș.a.), din perspectivă climatică, IRA este considerat cel mai important pachet de măsuri din istoria SUA pentru reducerea poluării cu emisii de carbon, instituind o serie de mecanisme privind:

• creditele fiscale și subvențiile directe;
• premisele pentru realizarea de investiții majore în soluțiile de securitate energetică – de ex. investiții pentru creșterea eficienței energetice a amplasamentelor industriale, soluții pentru a produce energie curată și a facilita tranziția verde ș.a., considerate că ar putea reduce pe termen lung inclusiv cheltuielile consumatorilor;
• reformele necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin reducerea semnificativă a emisiilor de carbon până în 2030, reforme considerate ca putând avea pe termen lung o serie de alte efecte benefice, cum ar fi de exemplu prețul asigurărilor.

Această inițiativă legislativă promovată în SUA, cu referire inclusiv la problematica privind schimbările climatice, confirmă nevoia unor reforme structurale și a proiectelor de anvergură în sectoarele reprezentative, dar și necesitatea finanțării corespunzătoare și a promovării programelor de dezvoltare în numeroase domenii.

De remarcat faptul că acest program complex evidențiază ideea de acțiune concertată și sincronizată a mix-ului de politici în vederea atingerii unor obiective economice și sociale majore, aspecte despre care, de altfel, se discută de mult timp în multe alte țări, inclusiv în România.

Inițiatorii subliniază că politicile climatice propuse, orientate spre protecția mediului, pot stimula simultan creșterea economică, printr-o serie de efecte interconectate. Acestea includ atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care, pe lângă beneficiile directe pentru climă, promit avantaje economice pe termen lung prin prevenirea costurilor asociate deteriorării mediului. Investițiile în adaptarea la efectele schimbărilor climatice, cum ar fi consolidarea infrastructurii, se arată a fi mai puțin costisitoare comparativ cu consecințele neglijării acestora. De asemenea, reducerea poluării și a efectelor nocive ale acesteia asupra sănătății forței de muncă ar putea conduce la creșterea  productivității, iar adoptarea energiei verzi poate reduce dependența economică de volatilitatea prețurilor combustibililor fosili. În plus, sprijinul guvernamental pentru cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul climatic este crucial pentru accelerarea progresului tehnologic, fără de care, investițiile private ar putea rămâne suboptime. Această abordare integrată sugerează o viziune în care politicile climatice nu doar protejează mediul, ci și impulsionează creșterea economică durabilă.

La nivel internațional au fost și voci care au susținut că inițiative precum Actul pentru reducerea inflației ar putea presupune o mai mare relocare a capacitaților de producție către SUA, sugerând chiar potențiale efecte de încetinire a tranziției ecologice la nivel global. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că o reevaluare corespunzătoare a priorităților climatice în celelalte țări ar putea avea ca efect investiții globale mai mari în domeniul tehnologiilor verzi, implicit, o lărgire a bazei globale de producție în sectoarele verzi.

La finele anului trecut, SUA și China au reafirmat angajamentele asumate prin Declarațiile comune SUA-China din anul 2021 privind abordarea problemelor climatice și consolidarea acțiunilor ce se impun pentru implementarea efectivă a Acordului de la Paris, în lumina principiilor privind echitatea și responsabilitățile comune, dar diferențiate prin prisma circumstanțelor naționale specifice.

Mai mult, conștientizând rolul extrem de important pe care îl joacă la nivel mondial și pentru a răspunde de o manieră semnificativă la provocările generate de schimbările climatice, SUA și China au decis să operaționalizeze un Grup de lucru pentru îmbunătățirea acțiunii climatice, având în vedere necesitatea cooperării și a dialogului pentru accelerarea acțiunilor climatice în anii care urmează. Acest Grup de lucru pentru îmbunătățirea acțiunii climatice, constituit din oficiali ai ministerelor și ai agențiilor guvernamentale relevante din cele două țări, se va focusa pe implementarea proiectelor de cooperare în domeniile cheie stabilite prin Declarațiile comune din anul 2021, precum tranziția energetică, economia circulară, eficientizarea resurselor ș.a. și va realiza schimburi de bune practici și de informații referitoare la politicile, tehnologiile și alte măsuri relevante privind strategiile și politicile energetice (de ex. pentru monitorizarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea capacitaților de producere a energiei regenerabile, economia circulară ș.a.). Nu în ultimul rând, SUA și China s-au angajat să sprijine cooperarea în domeniul climatic între state, regiuni și orașe, în domenii relevante precum sectorul energetic, transporturile, clădirile, deșeurile, defrișările ș.a.

Uniunea Europeană – Pentru a împiedica încălzirea planetei cu mai mult de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, UE s-a angajat, prin Pactul Verde European și prin Legea europeană a climei, ca până în anul 2050 să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic.

Net Zero Industrial Act completează Legea europeană a climei și sprijină o tranziție socială echitabilă și competitivitatea UE prin fondurile Bugetului UE de coeziune, dar și prin fondurile NextGeneration EU.

De asemenea, criza energetică a determinat o altă inițiativă  și anume Planul REPowerEU, care vizează o serie de aspecte relevante din această perspectivă, precum consolidarea securității energetice, diversificarea matricei de energie și extinderea utilizării surselor locale de energie regenerabilă.

Pentru realizarea dezideratului stabilit prin Pactul Verde European, Legea europeană a climei prevede anumite obiective intermediare, cum ar fi cel privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 la sută până în anul 2030 (comparativ cu nivelul din anul 1990) sau stabilirea de către CE a obiectivului intermediar la nivel european pentru orizontul 2040.

În acest context, la începutul lunii februarie a.c., CE a lansată în dezbatere publică o Comunicare privind obiectivul climatic al Europei pentru 2040[2] (Asigurarea viitorului nostru. Obiectivul climatic al Europei pentru 2040 și calea către neutralitate climatică până în 2050, pentru o societate durabilă, justă și prosperă).

Astfel, în continuarea obiectivului propus pentru anul 2030 prin pachetul Fit for 55 de reducere cu 55 la sută a emisiilor poluante față de nivelul aferent anului 1990, și care se află în implementare la nivelul statelor membre ale UE, CE a avansat recent în dezbatere publică propunerea privind reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 90 la sută până în 2040, comparativ cu anul 1990, și a inițiat dialogul cu autoritățile naționale ale statelor membre.

Propunerea privind obiectivul de reducere cu 90 la sută a emisiilor poluante a fost fundamentată pe analiza de ansamblu a CE privind emisiile de gaze cu efect de seră și dinamica acestora, pe impactul asupra mediului și pe studiile științifice disponibile la nivel internațional în materie de climă, dar și pe evaluarea costurilor asociate realizării acestui obiectiv, pentru determinarea necesarului de finanțare în următorii ani.

Este de așteptat ca, în noua componență și prin noul mandat pentru perioada 2024-2029, Comisia Europeană să transpună obiectivul climatic stabilit pentru orizontul 2040 într-un nou pachet de acțiuni și reglementări. Prin urmare, este foarte important ca în această etapă de dezbatere publică, statele membre, inclusiv România, să își identifice avantajele competitive proprii, sursele de finanțare, măsurile de optimizare și de eficientizare a costurilor, ținând cont de specificul și particularitățile fiecărei țări, în dialogul cu CE și cu investitorii internaționali. De asemenea, statele membre ar trebui să identifice dependențele considerate critice, sursele alternative de aprovizionare, dar și alte aspecte precum mecanismele necesare pentru ajustarea inegalităților sociale și măsurile de compensare pentru o tranziție socială justă.

Provocări și oportunități pentru dezvoltarea României

Pe parcursul ultimelor decenii, în România, s-au înregistrat reduceri semnificative de emisii de gaze cu efect de seră. Potrivit datelor publicate atât de Eurostat, cât și celor rezultate din baza de date EDGAR, România își redusese deja nivelul net al emisiilor de gaze cu efect de seră la aproape jumătate în anul 2000 față de nivelul din 1990, în mare parte și ca urmare a schimbărilor structurale ale economiei în perioada post-comunistă (de exemplu, reducerea semnificativă a activității industriei grele și a utilizării cărbunelui). În anul 2021, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale României reprezentau, conform Eurostat, doar 29 la sută comparativ cu nivelul din 1990. Cu toate acestea, îndeplinirea obiectivelor climatice vine la pachet o serie de provocări, cum ar fi decarbonizarea sistemului energetic, în ansamblul său. Principalii piloni ai procesului de decarbonizare sunt eficiența energetică, electrificarea industrială, combustibilii, materiile prime și sursele de energie cu emisii scăzute de carbon, captarea, utilizarea și stocarea carbonului.

^[1] Country climate and development report according to the World Bank Group’s Country Climate and Development Report (CCDR) for China

[2]  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52024DC0063

Figura 3: Emisii de gaze cu efect de seră per PIB

Sursa: EDGAR (Emissions Database for Global Atmospheric Research) Community GHG database

Cu alte cuvinte, pentru a ne îndrepta către o economie mai ecologică și mai competitivă, cu emisii reduse de carbon, care să utilizeze eficient resursele și să fie cât mai rezistentă la riscurile pe care le presupun schimbările climatice, trebuie să crească eficiența energetică și sectoarele economice să reducă nivelurile emisiilor de gaze cu efect de seră.

 Figura 4: Emisii de gaze cu efect de seră per capita

Sursa: EDGAR (Emissions Database for Global Atmospheric Research) Community GHG database

În luna martie a.c., Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat Studiul Economic pentru România, ediția 2024, care a fost lansat la București, în prezența Secretarului general al OCDE, domnul Mathias Cormann. Din perspectiva schimbărilor climatice, unul dintre principalele mesaje ale Studiului Economic al OCDE este acela că, deși sunt planificate sau în curs de desfășurare investiții semnificative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de activitățile de generare a energiei electrice sau de transporturi, România trebuie să facă mai mult pentru a atinge emisii de gaze cu efect de seră nete zero până în anul 2050. În acest sens, potrivit studiului, este necesar un pachet cuprinzător de politici pentru a accelera procesul de reducere a emisiilor de carbon de o manieră mai eficientă și mai echitabilă, cu reglementări mai stricte, printr-o bună guvernanță și mai mult sprijin public pentru investițiile ecologice. România trebuie, de asemenea, să își consolideze reziliența la impactul schimbărilor climatice.

 Figura 5: Emisii de CO2 din utilizarea combustibililor fosili pe tipuri de activități în România

Sursa: EDGAR (Emissions Database for Global Atmospheric Research) Community GHG database

database

În cazul României, 82 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră sunt generate de activitatea economică, restul de 18 la sută fiind produse de gospodării. Prin urmare, tranziția verde va avea efecte atât asupra populației, cât și asupra economiei. Toate sectoarele economice vor intra sub incidența decarbonizării, însă în condițiile în care principalul generator de emisii de gaze cu efect de seră este sectorul energetic și al combustibililor, tranziția energetică joacă un rol major. Pe lângă sectorul energetic, alte domenii care generează niveluri semnificative de emisii de gaze cu efect de seră sunt agricultura, procesele industriale și tratarea apelor și a deșeurilor.

Pentru atingerea țintelor climatice, sunt necesare mecanisme care să contribuie la creșterea rezilienței și a capacității de adaptare la pericolele legate de schimbările climatice la nivelul întregii economii a României. Decarbonizarea sectoarelor economice este un proces complex care presupune investiții substanțiale și un set de acțiuni și instrumente de politică, ce trebuie să țină cont de specificul economiei (de exemplu, stimulente economice, investiții pe termen lung în tehnologii cu emisii scăzute de carbon, consolidarea rețelelor de transport și distribuție de energie electrică, implementarea și extinderea capacităților de stocare în baterii pentru a susține dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, creșterea eficienței energetice a clădirilor, ș.a.). În plus, este importantă implementarea politicilor care să asigure infrastructura necesară pentru a menține dinamica activităților economice și a permite investițiile în decarbonizare, atât de utile în tranziția verde.

În plus, pe lângă eforturile susținute pe care le implică procesul de decarbonizare în vederea îndeplinirii angajamentelor în domeniul schimbărilor climatice, trebuie abordate concomitent și alte imperative concurente, precum revenirea din crizele multiple traversate recent, pregătirea pentru o lume a automatizării și a inteligenței artificiale, dezvoltarea pe piețe din ce în ce mai competitive, aspecte care vor genera inevitabil o serie de schimbări structurale la nivelul economiei.

Un exemplu în acest sens îl poate constitui reorientarea cererii privind locurile de muncă, dinspre sectoarele poluante, generatoare de emisii de gaze cu efect de seră, către sectoarele mai verzi. De asemenea, riscurile aferente investițiilor legate de decarbonizare, incluzând incertitudinile decurgând din modul de reglementare sau cu privire la apariția tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon, pot fi uneori destul de mari.

Totodată, costurile de finanțare pot fi mai mari pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, ținând cont de faptul că acestea necesită uneori mai mult capital decât cele cu emisii ridicate de carbon.

Tranziția energetică poate fi însă facilitată de un mediu de afaceri dinamic, care să permită o relocare a factorilor de producție de la firme mai puțin eficiente, către firme mai eficiente din perspectiva tranziției verzi (fie că vorbim de firme mari, de IMM-uri sau chiar de start-up-uri).

Încurajarea și atragerea investițiilor în România, prin dezvoltarea de activități noi, inovatoare, cu emisii scăzute de carbon reprezintă, așadar, elemente cheie în procesul de decarbonizare, dar și pentru susținerea dezvoltării economice, cu atât mai mult cu cât, la nivel european, procesul de tranziție către neutralitatea climatică reprezintă, alături de digitalizare, fundamentul planului pentru redresarea economică, ca urmare a efectelor pandemiei Covid.

Strategiile și alte instrumente de politică care angrenează angajamente pe termen lung ale guvernului, pot contribui semnificativ la atragerea investițiilor în tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Un exemplu în acest sens este Strategia pe Termen Lung a României pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră sau Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) 2021-2030, care facilitează îndeplinirea angajamentelor asumate la nivel european.

Pe termen scurt, trebuie avute în vedere creșterea eficienței energetice și extinderea implementării surselor regenerabile, în domenii precum transportul rutier sau industria ușoară. Reducerea emisiilor rezultate din generarea energiei se poate totuși baza pe tehnologii deja existente și relativ accesibile ca preț, însă o provocare majoră va fi reprezentată de necesitatea decarbonizării pe termen lung a unor sectoare precum industria grea, agricultura, managementul deșeurilor sau transportul mărfurilor, în cazul cărora procesul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră este mult mai dificilă, depinzând în mare măsură de evoluțiile tehnologice (de exemplu, hidrogenul verde, captarea, stocarea și utilizarea carbonului ș.a.).

Pe de altă parte, pentru a sprijini procesul de tranziție verde a economiei, vor fi necesare investiții substanțiale. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală privind clima și dezvoltarea[1], în cazul României, investițiile necesare pentru tranziția verde în câteva sectoare economice cheie sunt estimate la aproximativ 3 la sută din PIB-ul cumulativ până în 2050. Altfel spus, investițiile necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice în domeniile cele mai relevante pentru decarbonizare (energie electrică, clădiri și transporturi) sunt estimate la 2,9 la sută din PIB-ul cumulativ până în 2050, pe lângă investițiile necesare în alte sectoare pentru adaptarea la schimbările climatice, care s-ar putea ridica la încă 1,3 la sută din PIB-ul cumulativ.

De exemplu, în cazul României, resursele de energie electrică sunt concentrate cu precădere în partea de est a țării, unde se află centrala nucleară de la Cernavodă și în apropierea Mării Negre, unde se așteaptă producția unor cantități importante de energie eoliană. Pentru a gestiona corespunzător cantitățile suplimentare de energie electrică produsă din surse regenerabile, vor fi necesare însă investiții semnificative în infrastructura care este asociată energiei electrice. Un exemplu în acest sens ar putea fi consolidarea sistemului de transport al energiei, pentru a conecta această regiune cu centrele de cerere din partea de vest a țării sau investiții în servicii auxiliare sau în capacitățile de rezervă, pentru a se asigura securitatea alimentării cu energie. În plus, pentru facilitarea și stimularea exportului de energie regenerabilă, sunt necesare investiții pentru asigurarea și consolidarea interconexiunilor la nivel internațional.

În acest context și în condițiile în care România se confruntă cu constrângeri bugetare semnificative, pe lângă finanțarea din fonduri publice, inclusiv din fonduri europene, un rol important va reveni investițiilor verzi adecvate din zona privată, care să conducă investitorii către tehnologii și domenii mai puțin poluante, prin implementarea unor stimulente și a unor cadre adecvate de guvernanță.

Măsurile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea vor genera, ca în multe alte situații, câștigători și perdanți. De aceea, este foarte important ca România, în procesul de tranziție către neutralitatea climatică, să valorifice oportunitățile și potențialul pentru creșterea economică, pentru piețe și modele de afaceri noi, pentru dezvoltarea tehnologică și pentru crearea de locuri noi de muncă. Cât de mult se va reuși acest lucru, va depinde de numeroși factori, precum investițiile semnificative în atenuarea, adaptarea și reziliența la efectele schimbărilor climatice. Nu în ultimul rând, așa cum am detaliat mai sus, trebuie avut în vedere că politicile privind tranziția climatică se transmit peste granițe, iar o lipsă de coordonare ar putea accentua provocările generate de amploarea fenomenului de tranziție climatică și chiar decalajele economice existente între țări. De aceea, România ar putea avea în vedere dezvoltarea de parteneriate cu statele din zonă și chiar stabilirea de alianțe strategice la nivelul Europei Centrale și de Est, în domeniile considerate relevante pentru țara noastră din perspectiva schimbărilor climatice.

Este esențial să abordăm acum problema schimbărilor climatice, de dragul generațiilor viitoare. Consecințele lipsei de acțiune vor avea un impact profund asupra lumii viitoare. Creșterea nivelului mării, fenomenele meteorologice extreme, deficitul de alimente și de apă și distrugerea ecosistemelor sunt doar câteva dintre provocările cu care ne vom confrunta și care se vor acutiza dacă nu luăm măsuri imediate și decisive. Prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, trecerea la surse de energie regenerabilă și punerea în aplicare a unor practici durabile, putem atenua cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Protejarea mediului înconjurător prin dezvoltare ecologică și combaterea schimbărilor climatice nu este așadar o alegere, ci o responsabilitate față de generațiile viitoare.

^[1] World Bank Group, Country Climate and Development Report, Europe and Central Asia