Leonardo DiCaprio va fi J. Edgar Hoover într-un film biografic

Economica.net
11 11. 2011

DiCaprio va interpreta rolul lui Hoover de-a lungul perioadei de aproape 50 de ani în care acesta a condus FBI. Pentru a-l interpreta pe Hoover la bătrâneţe actorul a suportat chinuitoare şedinţe de machiaj de câte 6 ore, care l-au făcut de nerecunoscut până şi pentru regizor.

Filmul explorează relaţia lui Hoover cu puţinii oameni în care a avut deplină încredere: mama sa, interpretată de Judi Dench; secretara sa, Helen Gandy (Naomi Watts) şi prietenul său Clyde Tolson (Armie Hammer).