Leoni discută cu potenţialii cumpărători vânzarea diviziei sale care produce fire şi cabluri (Reuters)
După ce luna aceasta a trimis informaţii privind această divizie, conducerea Leoni poartă negocieri neoficiale cu potenţialii licitatori. Pregătirile pentru listarea diviziei au fost deocamdată suspendate, din cauza condiţiilor de pe piaţă, susţin sursele.
Acestea adaugă că printre companiile interesate se află Huber+Suhner, Prysmian, Adient, Deren, şi firmele de private equity Triton, Bain şi KKR.
Leoni trebuie să refinanţeze datorii de aproximativ 200 de milioane de euro scadente anul viitor.
Divizia care produce fire şi cabluri realizează vânzări de cinci miliarde de euro iar din această sumă produse de două miliarde de euro sunt achiziţionate de către clienţii industriali.
În 10 iulie, directorul general al Leoni, Aldo Kamper, anunţa că firma explorează vânzarea sau listarea diviziei care produce fire şi cabluri, ca parte a procesului de revizuire a structurii grupului.
Luna trecută, Leoni a anunţat că explorează toate opţiunile pentru a-şi asigura viitoarea finanţare, după ce a raportat pierderi nete de 132 de milioane de euro în primul trimestru din 2019.
Producătorul german de cabluri auto Leoni a abandonat în martie ţinta de profit pe 2019, anunţată în februarie, şi a informat că va face concedieri şi posibil va vinde active.
În februarie, compania estima pentru 2019 un profit înainte de taxe şi dobânzi de 100 – 130 de milioane de euro, în scădere faţă de 144 de milioane de euro în 2018, dar în martie a anunţat că nu-şi va îndeplini acest obiectiv şi va stabili unul nou.
Ca parte a planului de restructurare, prezentat în linii mari încă de anul trecut, compania va renunţa la aproximativ 2.000 din cei peste 90.000 de angajaţi pe plan global.
„Evoluţiile de la sfârşitul anului fiscal 2018 şi în special cele din primele două luni din acest an ne-au făcut să înţelegem că trebuie să acţionăm mai rapid şi mai decisiv pentru a readuce Leoni în grafic”, a afirmat Aldo Kamper, care este din septembrie director general.
El şi echipa sa vor lua în considerare toate opţiunile pentru afacere, care înregistrează vânzări anuale de până la 500 de milioane de euro.
În decembrie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că producătorul de cabluri auto Motherson Sumi a demarat discuţiile cu Leoni pentru o posibilă fuziune între cele două companii.
Motherson Sumi, companie cu sediul în India şi o capitalizare de piaţă de 7,1 miliarde dolari, caută de ceva vreme o ţintă de achiziţie importantă în Europa cu ajutorul unei bănci de investiţii şi încă nu a pus la punct finanţarea pentru o posibilă tranzacţie cu Leoni, care ar urma să aibă o valoare de peste un miliard de euro, a declarat una dintre surse.
Deocamdată structura exactă a unei tranzacţii nu este clară şi este posibil ca discuţiile să nu se finalizeze printr-un acord, au adăugat sursele.
În România, Leoni are 11.700 de angajaţi şi trei fabrici, în Arad, Bistriţa şi Piteşti.
Sursa: AGERPRES