Leroy Merlin închide primul magazin din România. Renunţă la un bauMax

26 01. 2015
leroy_merlin_8feb310254_78499400

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, care a preluat anul trecut reţeaua austriacă bauMax, a decis să renunţe la unul dintre cele 15 magazine preluate. Astfel, săptămâna viitoare, magazinul bauMax de pe şoseaua Chitilei numărul 242 A va fi închis, potrivit unor surse din piaţă. Magazinul este situat la doar câteva sute de metri de primul Leroy Merlion din România, inaugurat de francezi pe 15 septembrie 2011,  în cadrul parcului de retail Colloseum din Chitila.

Magazinul BauMax Chitila a fost inaugurat în martie 2011, în urma unei investiţii de aproximativ 15 milioane de euro. Are o suprafaţă de 15.000 de mp şi aproximativ 120 de angajaţi, la momentul deschiderii. Ca o ironie, la vremea aceea, Nicola Szekely, country manager al reţelei de bricolaj BauMax, declara pentru Ziarul Financiar faptul că este „destul de sigur că că unele magazine din Bucureşti se vor închide în următorii ani”. „Este o piaţă foarte aglomerată. În alte pieţe sunt 3-4 competitori. Aici sunt 6-7. Unele reţele dacă nu vor face profit cel mai probabil vor face un exit sau vor încerca să vândă”, aprecia Szekely.

Cel mai probabil, angajaţii bauMax Chitila vor fi redistribuiţi în reţea.

Ce se întâmplă cu restul magazinelor

Leroy Merlin a început deja procesul de rebranding al unităţilor bauMax preluate. Astfel, începînd cu 18 ianuarie au închis deja o primă unitate, cea din Ploieşti, urmând a fi redeschisă sub brandul Leroy Merlin începînd cu luna aprilie.

De asemenea, potrivit informaţiilor companiei, începând cu duminică, 1 februarie, se va închide pentru reamenajări unitatea din Braşov, lucrările de amenajare urmînd să dureze în jur de 3 luni. 

Pentru restul magazinelor nu s-a decis exact când vor intra în renovări.

Citeşte şi Tranzacţia Leroy Merlin-bauMax schimbă piaţa de bricolaj. Cum arată acum

Deschid un nou magazin în mai 

În momentul de faţă, Leroy Merlin operează doar două magazine în România: cel din Chitila (Bucureşti) şi cel din Craiova, în cadrul Electroputere Mall, deţinut de belgienii de la KLS Development.  În luna mai, vor deschide un nou magazin în Bucureşti, pe şoseaua Alexandriei. Francezii vor ajunge astfel la 3 unităţi în Bucureşti, având în vedere rebrandingul magazinului BauMax Sun Plaza, preluat de companie.

Lerou Merlin face parte din grupul Adeo, cu operaţiuni în 12 ţări, printre care şi România, cu mai multe formate de magazine, inclusiv Leroy Merlin, KoziKaza, Brico Center, Weldom, Bricoman şi Bricomart. 

Leroy Merlin a deschis primul magazin din România pe 15 septembrie 2011, în cadrul parcului de retail Colloseum din Chitila, în urma unei investiţii de aproximativ 6 milioane de euro. Magazinul dispune de o suprafaţă totală de 17.000 de metri pătraţi, fiind în momentul inaugurării cea mai mare dintre cele 303 de unităţi ale francezilor.

Reţeaua austriacă de bricolaj BauMax a intrat pe piaţa locală în 2006 prin deschideri de magazine la Sibiu şi Braşov. În 2014, urmare a dificultăţilor financiare cu care se confruntă familia Essl, acţionarii companiei, dar şi a rezultatelor sub aşteptări înregistrate pe piaţa locală a decis  să plece din România şi a vândut cele 15 magazine mconcurentului Leroy Merlin.  Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia fără condiţii, în septembrie 2014.