Letonia anunţă deschiderea unui centru NATO pentru a contracara un război al informaţiei din partea Rusiei

Economica.net
03 07. 2014
nato_flag_in_the_wind_32222800_19223500

Deschiderea centrului de către Alianţa Atlantică este aşteptată ‘până la sfârşitul verii’, a indicat pentru AFP Ministerul leton al Apărării, citat de AFP.

Ţările baltice denunţă o campanie de propagandă dusă de Rusia în mass-media apropiată rusofonilor, aceştia reprezentând în Letonia, ca şi în Estonia, aproximativ un sfert din populaţie.

Potrivit premierului leton Laimdota Straujuma, Rusia duce ‘un război al informaţiei’ în această fostă republică sovietică care s-a alăturat UE şi NATO în 2004. ‘Guvernul leton nu poate permite unor ţări străine să se amestece în treburile sale interne şi să submineze statul’, a afirmat Straujuma în faţa parlamentului.

Deputaţii letoni au aprobat joi un proiect de lege ce prevede creşterea cheltuielilor pentru apărare la nivelul minim fixat de NATO, de 2% din Produsul Intern Brut (PIB), până în 2020