Letonia îi va pedepsi cu închisoarea pe cei care neagă ocupaţia sovietică
Justiţia letonă îi va urmări, de asemenea, pe cei care neagă sau pun sub semnul întrebării Holocaustul şi alte crime împotriva umanităţii. Înainte de a intra în vigoare, amendamentele trebuie să fie aprobate de preşedinte.
Corecţiile au fost prezentate parlamentului de Alianţa Naţională. Guvernul leton insistă că republica a trăit sub ‘ocupaţie sovietică’ între 1940 şi 1991. Rusia, ca succesoare a URSS, respinge acest punct de vedere.
În luna martie, la Riga a avut loc o paradă a foştilor membri ai unităţilor de elită naziste Waffen SS, la care au participat aproape o mie de persoane. În mod obişnuit, astfel de marşuri se organizează în fiecare zi de 16 martie în capitală şi reunesc veterani letoni ai Legiunii SS şi simpatizanţi. Această activitate provoacă indignarea organizaţiilor antifasciste din întreaga lume.