Letonia, Polonia, Ungaria, Cehia şi România – cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru din 2018
Economia zonei euro a urcat cu 2,5% în primele trei luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2017, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 2,4%. În trimestrul patru din 2017, expansiunea a fost de 2,8% în zona euro şi de 2,7% în UE.
Cele mai mari creşteri anuale din UE în perioada ianuarie – martie 2018 s-au înregistrat în Letonia (5,2%), Polonia (4,9%), Ungaria (4,7%), Cehia (4,5%) şi România (4,2%). Singura scădere a PIB-ului în UE în primele trei luni din acest an a fost în Danemarca (minus 0,8%).
De asemenea, în primul trimestru din 2018 comparativ cu precedentele trei luni, zona euro şi UE au înregistrat o creştere de 0,4%, faţă de un avans în perioada octombrie – decembrie 2017 de 0,7% în zona euro şi de 0,6% în UE.
Cea mai semnificativă expansiune trimestrială din UE în perioada ianuarie – martie 2018 s-a înregistrat în Letonia (1,7%), Polonia (1,6%), Ungaria (1,2%) şi Finlanda (1,1%), în timp ce România a avut creştere zero. Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE în primele trei luni din acest an, raportat la trimestrul anterior.
În estimarea Eurostat nu sunt disponibile datele din opt state (Estonia, Irlanda, Grecia, Croaţia, Luxemburg, Malta, Slovenia şi Suedia) privind evoluţia PIB-ului în primul trimestru din 2018.
Conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4%, pe serie brută, şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017
Produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017.